Vizualizări: 1834
Medierea ca mijloc alternativ de soluţionare a litigiilor comerciale
chisinau, 3 Iunie 2010 — Centrul de Formare Continuă al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei informează mass-media că, la 4 iunie curent, cu începere de la orele 10.00, în incinta CCI a Moldovei, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 151, în premieră, va avea loc seminarul „Medierea - modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor comerciale”, la care vor participa 10 persoane.
Training-ul va fi condus de către preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCI a Moldovei, Dumitru Postovan şi Lilia Gribincea, avocat, mediator, arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCI a Moldovei.
Potrivit Victoriei Cotici, şefă a Centrului de Formare Continuă, seminarul este destinat tuturor întreprinzătorilor ce doresc să cunoască modalităţile alternative de soluţionare a litigiilor în domeniul comercial. „Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei are o vastă experienţă în acest sens, pe lângă CCI activând Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional. Specialiştii de aici au fost cei care au contribuit la elaborarea cadrului juridic referitor la mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor comerciale. Atunci când fost elaborat conceptul noului seminar, trainerul Trainerii a urmărit să îmbine teoria cu practica, utilizând soluţii din practica internaţională, dar şi practica judiciară referitoare la mediere", a spus Victoria Cotici.
Participanţii la seminar vor afla cum este reglementată medierea în ţara noastră şi peste hotare, cum are loc procesul de mediere, care sunt drepturile şi obligaţiile părţilor etc.

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33