Nume
Parola
Vizualizări: 2731
Comunicat de presă privind Adunarea de constituire a Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Liberal Democraţi
Chişinău, 9 Octombrie 2008 — La 11 octombrie 2008, la Chişinău, va avea loc Adunarea de constituire a Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Liberal Democraţi, la care vor participa peste 250 de delegaţi din întreaga ţară, membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova. La adunarea de constituire vor fi luate în dezbatere problemele legate de situaţia de criză din sistemul ocrotirii sănătăţii, modalităţile de depăşire a acesteia, precum şi vor fi identificate acţiunile ce se impun pentru soluţionarea multiplelor probleme cu care se confruntă cadrele medicale. De asemenea, va fi adoptat Regulamentul de funcţionare a Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Liberal Democraţi şi vor fi alese organele de conducere ale acesteia. Asociaţia va contribui la elaborarea, aplicarea şi propagarea politicilor în domeniul ocrotirii sănătăţii. Amintim că, la 13 septembrie 2008, în cadrul partidului a fost constituită şi Asociaţia Pedagogilor Liberal Democraţi. Crearea structurilor socio-profesionale reprezintă o etapă importantă în strategia Partidului Liberal Democrat din Moldova de consolidare a eforturilor grupurilor profesionale pentru asigurarea participării plenare a acestora în procesul decizional la toate nivelele. Evenimentul se va desfăşura în sala de conferinţe a Institutului Muncii. (str. Zimbrului nr.10), începînd cu ora 11.00 Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova