Nume
Parola
Vizualizări: 4238
Fundaţia Eurasia şi Centrul Independent de Jurnalism anunţă
Chisinau, 9 Octombrie 2008 — selectarea jurnaliştilor pentru un curs de instruire cu tematica “Acoperirea informaţională a alegerilor în mass-media”. Scopul programului de instruire este de a oferi jurnaliştilor autohtoni posibilitatea de a cunoaşte şi învăţa cele mai performante metode şi tehnici de reflectare echidistantă şi profesionistă a procesului electoral pentru beneficiul publicului, candidaţilor, agenţiilor guvernamentale şi a altor actori implicaţi în alegeri. Participanţii la instruire vor studia diferite aspecte ale tehnicii de reflectare a procesului electoral, metode de acoperire informaţională a campaniei electorale în corespundere cu legislaţia în vigoare şi standardele de etică jurnalistică. De asemenea, cursul va cuprinde lecţii practice, analiza campaniilor electorale precedente şi acoperirea lor în mass-media, precum şi studii de caz. Cursul de instruire se va desfăşura pe parcursul a trei zile (20-22 noiembrie 2008), în afara oraşului Chişinău. Pentru a participa la procesul de selectare, vă rugăm să expediaţi un CV şi o scrisoare de intenţie la una din următoarele adrese de e-mail: ncocean@ijc.md sau coordonator@ijc.md, fax: (022) 22 66 81. Termenul-limită de depunere a dosarelor de participare este 25 octombrie 2008. Acest anunţ este posibil datorită suportului financiar oferit de către Ministerul Afacerilor Externe al Marii Britanii şi Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională şi Cooperare a Regatului Suediei (Sida).