Nume
Parola
Vizualizări: 3914
APELUL PLDM către cetăţenii Republicii Moldova
Chişinău, 30 Iulie 2009 — La 29 iulie curent în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate. În pofida presiunilor exercitate de către guvernarea comunistă asupra oponenţilor politici şi a alegătorilor, în pofida dezinformărilor şi a manipulărilor opiniei publice prin intermediul mass-media controlate de Partidul Comuniştilor, cetăţenii au acordat vot de încredere forţelor democratice. Astfel, după 8 ani de guvernare comunistă autoritară, forţele de opoziţie au obţinut victoria în alegeri, iar Republica Moldova – şansa unei dezvoltări democratice.

Noi înţelegem foarte bine că o guvernare nu poate fi eficientă fără un sprijin larg din partea tuturor categoriilor socio-profesionale, a tuturor grupurilor etnice, religioase ş.a.m.d. Fosta guvernare a săvârşit o crimă, separând şi învrăjbind societatea, ajungându-se la acţiuni de segregare etnică, săpând tranşee între oameni.

Constatăm cu îngrijorare că după scrutinul din 5 aprilie şi evenimentele dramatice care l-au precedat, climatul moral şi social-politic în Republica Moldova s-a deteriorat simţitor. Fosta guvernare şi-a construit campania alegerilor anticipate pe filozofia urii, intoleranţei şi a lipsei de respect nu numai faţă de oponenţii politici, dar şi faţă de valorile pe care nu le împărtăşeşte. Din păcate, şi după scrutinul din 29 iulie, situaţia social-politică în R. Moldova rămâne la fel de complicată.

Noi am venit să construim, nu să demolăm, să unim, nu să dezbinăm oamenii. Noi respectăm opţiunile electorale ale tuturor cetăţenilor, inclusiv ale celor care i-au votat pe oponenţii noştri electorali. Noi nu intenţionăm să avem un comportament discriminatoriu faţă de cei care nu ne-au votat pe noi, fie că e vorba de simpli ţărani, funcţionari de stat, oameni de ştiinţă, pensionari, tineri ş.a.m.d. Iată de ce ne adresăm către toţi aceşti oameni cu îndemnul de a întoarce această filă dramatică a istoriei noastre.

Alegerile au trecut şi noi trebuie să trăim în această ţară. E timpul să oprim ura dintre fraţi şi surori, dintre tineri şi bătrâni, dintre comunişti şi anticomunişti. Toţi suntem cetăţeni ai acestei ţări, indiferent de convingerile politice, religie, etnie, vârstă. Numai împreună vom putea să redăm ţării demnitatea, iar cetăţenilor noştri – liniştea şi bunăstarea.




Partidul Liberal Democrat din Moldova