Chisinau, 14 Iunie 2009 — “Dacă vrem să asigurăm deponenţii, atunci lichidarea forţată a băncilor nu este soluţia. Ba din contra, orice faliment, orice lichidare a unei instituţii financiare este contraproductivă, pentru că sperie deponenţii. Încrederea deponenţilor poate fi câştigată doar prin garantarea integrală a depozitelor lor. Am propus această iniţiativă legislativă în Parlament, dar a fost în permanenţă respinsă de către comunişti” a declarat Alexandru Oleinic, deputat Alianţa “Moldova Noastră”. Guvernarea mai demonstrează o dată în plus că nu este capabilă să gestioneze criza economică şi financiară din ţară. Cea mai recentă iniţiativă legislativă din acest domeniu se referă la lichidarea silită a băncilor. Citind textul amendamentelor la Legea Instituţiilor Financiare, rămâi cu impresia că nu se doreşte o rezolvare a problemelor din sectorul financiar, ci o agravare a ei. Banca nu este o întreprindere simplă, unde într-adevăr, falimentul sau lichidarea promptă duce la redistribuirea cât mai rapidă a resurselor în mâinile celor, care le pot gestiona mai bine şi mai eficient. Banca este un component sistemic al economiei naţionale, şi – prin urmare – necesită o abordare diferită, o abordare prin care se asigură interesele deponenţilor, societăţii, dar şi investitorilor. Acordarea împuternicirilor sporite Băncii Naţionale, conform iniţiativei legislative menţionate, nu rezolvă problema în esenţă. Aceasta va duce la un dezechilibru esenţial între Banca Naţională, pe de o parte, şi investitori, pe de altă parte. În ultimă instanţă aceasta va duce la atragerea în sectorul bancar al ţării a unor investitori mai riscanţi, cu o calitate a managementului proastă, ceea ce pune în pericol direct deponenţii. Investitorii responsabili vor fi substituiţi de cei riscanţi şi vor fi de-motivaţi să aducă resurse financiare şi investiţii. “Modificările legislative propuse abundă cu formulări imprecise şi din cele care creează oportunităţi extinse de fraudă şi corupere. De exemplu, cum se poate de interpretat că administratorul din oficiu „respinge creanţele a căror validitate i se pare îndoielnică”? În acelaşi context, formularea de genul „la lichidarea băncii, creanţele validate se onorează prioritar” permite o manevră largă în gestionarea creanţelor respective” a adăugat Oleinic. Banca Naţională este responsabilă de monitorizarea şi supravegherea sistemului bancar, dar şi a fiecărei bănci în parte. Odată ce s-a ajuns la necesitatea de lichidare forţată a unei bănci, implicit trebuie să admitem că Banca Naţională nu a reuşit, fie să monitorizeze adecvat instituţia respectivă, fie să-i impună un sistem de management eficient şi corespunzător. Acordarea, în acest caz, a unor împuterniciri sporite instituţiei responsabile de monitorizare şi supraveghere creşte dramatic riscul de fraudă şi de interpretări confuze a cazurilor concrete de dispută între debitori, creditori şi investitori. DECLARAŢIA Guvernarea mai demonstrează o dată în plus că nu este capabilă să gestioneze criza economică şi financiară din ţară. Cea mai recentă iniţiativă legislativă din acest domeniu se referă la lichidarea silită a băncilor. Citind textul amendamentelor la Legea Instituţiilor Financiare, rămâi cu impresia că nu se doreşte o rezolvare a problemelor din sectorul financiar, ci o agravare a ei. Banca nu este o întreprindere simplă, unde într-adevăr, falimentul sau lichidarea promptă duce la redistribuirea cât mai rapidă a resurselor în mâinile celor, care le pot gestiona mai bine şi mai eficient. Banca este un component sistemic al economiei naţionale, şi – prin urmare – necesită o abordare diferită, o abordare prin care se asigură interesele deponenţilor, societăţii, dar şi investitorilor. Sub paravanul grijii faţă de depozitele persoanelor fizice, – apropo, din nou în context electoral –, deputaţii comunişti, prin modificările pe care le propun în Legea instituţiilor financiare, substituie mecanismul de insolvabilitate a băncii cu cel de lichidare silită, efectuată de un administrator din oficiu numit de către Banca Naţională, ocolind procesele judiciare. Astfel, vor fi create premize pentru implicarea directă şi nejustificată a statutului în activitatea sistemului bancar. Aici apare şi conflictul grav de interese instituţional. Or, anume Banca Naţională este responsabilă de monitorizarea şi supravegherea sistemului bancar, dar şi a fiecărei bănci în parte. Odată ce s-a ajuns la necesitatea de lichidare forţată a unei bănci, implicit trebuie să admitem că Banca Naţională nu a reuşit, fie să monitorizeze adecvat instituţia respectivă, fie să-i impună un sistem de management eficient şi corespunzător. Acordarea, în acest caz, a unor împuterniciri sporite instituţiei responsabile de monitorizare şi supraveghere creşte dramatic riscul de fraudă şi de interpretări confuze a cazurilor concrete de dispută între debitori,creditori şi investitori. Am mai spus în repetate rânduri: dacă vrem să asigurăm deponenţii, atunci lichidarea forţată a băncilor nu este soluţia. Ba din contra, orice faliment, orice lichidare a unei instituţii financiare este contraproductivă, pentru că sperie deponenţii. Încrederea deponenţilor poate fi câştigată doar prin garantarea integrală a depozitelor lor. Am propus această iniţiativă legislativă în Parlament, dar a fost în permanenţă respinsă de către comunişti. Dacă observăm ce se face peste hotare, atunci, vom constata, că în astfel de situaţii, Băncile Naţionale, asistate de guvern sau de alte instituţii abilitate, în primul rând, încearcă să salveze băncile care au probleme de lichiditate. Dacă nu se reuşeşte, atunci creează premise şi intermediază achiziţia sau absorbirea băncilor problematice de către băncile mai puternice. În cazul Republicii Moldova, guvernarea preferă să exploateze acest moment de criză şi din punct de vedere electoral, dar şi din punct de vedere a producerii presiunii asupra investitorilor din sectorul financiar. Este cinic, este incorect şi este periculos pentru deponenţi. Acordarea împuternicirilor sporite Băncii Naţionale, conform iniţiativei legislative menţionate, nu rezolvă problema în esenţă. Aceasta va duce la un dezechilibru esenţial între Banca Naţională, pe de o parte, şi investitori, pe de altă parte. În ultimă instanţă aceasta va duce la atragerea în sectorul bancar al ţării a unor investitori mai riscanţi, cu o calitate a managementului proastă, ceea ce pune în pericol direct deponenţii. Investitorii responsabili vor fi substituiţi de cei riscanţi şi vor fi de-motivaţi să aducă resurse financiare şi investiţii. Modificările legislative propuse abundă cu formulări imprecise şi din cele care creează oportunităţi extinse de fraudă şi corupere. De exemplu, cum se poate de interpretat că administratorul din oficiu „respinge creanţele a căror validitate i se pare îndoielnică”? În acelaşi context, formularea de genul „la lichidarea băncii, creanţele validate se onorează prioritar” permite o manevră largă în gestionarea creanţelor respective. Nu în ultimul rând, trebuie să atragem atenţia la cât de repede suntem grăbiţi să aprobăm această iniţiativă şi cine a avut-o. De unde are deputatul comunist Iurie Munteanu cunoştinţele, dar mai ales, experienţa necesară pentru a propune aceste modificări atât de importante? dumnealui nu a lucrat vreodată în sistemul bancar; a lucrat doar în sistemul întreprinderilor mici şi mijlocii. Poate de aceasta, citind iniţiativa dumnealui, ai impresia că se referă la lichidarea unui S.R.L. Să nu uităm că mai multe iniţiative prezentate de Iurie Munteanu, în calitatea lui de vice-ministru al economiei au purtat un caracter de lobby şi de promovare a unor interese private. Alexandru Oleinic, deputat AMN