Nume
Parola
Vizualizări: 3060
Comunicat de presă cu privire la pichetarea nonstop a Guvernului de către PLDM
Chişinău, 1 Aprilie 2009 — Partidul Liberal Democrat din Moldova desfăşoară o acţiune de pichetare nonstop a Guvernului cu instalarea corturilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în semn de protest faţă de abuzurile guvernării comuniste care încălcă brutal drepturile şi libertăţile cetăţenilor, utilizează resursele administrative de stat în campania electorală şi induce sentimentul fricii în rîndul electoratului. Scopul acestei acţiuni este de a transmite cetăţenilor mesajul că la 5 aprilie trebuie să voteze conştient, fără să le fie frică de un regim aflat în agonie. Structurile de forţă ale statului au încercat să împiedice desfăşurarea acţiunii legale şi paşnice a PLDM. În dimineaţa zilei, poliţişti şi angajaţi ai regimentului “Scut” au intervenit în forţă, au bruscat şi intimidat protestatarii, interzicîndu-le să instaleze corturile şi deteriorînd cîteva dintre acestea. Poliţiştii au motivat această atitudine prin faptul că autorizaţia de desfăşurare a acţiunii a fost contestată de Procuratura municipală, iar instanţa de judecată urma să-şi pronunţe decizia pe parcursul zilei de astăzi. Poliţiştii s-au retras după două ore de presiuni exercitate asupra manifestanţilor, în momentul în care preşedintele PLDM, Vlad Filat, le-a adus la cunoştinţă decizia Curţii de Apel, care a dat cîştig de cauză PLDM. ”Acţiunea violentă a poliţiei la adresa unor cetăţeni care protestează paşnic demonstrează încă o dată modul în care actuala guvernare întelege să respecte drepturile cetăţeneşti în Republica Moldova”, a declarat Vlad Filat la briefingul ţinut în Piaţa Marii Adunări Naţionale. „Partidul Liberal Democrat din Moldova va continua acţiunile de sensibilizare a opiniei publice asupra faptului că, prin poziţie civică, implicare şi curaj se va reuşi debarcarea comuniştilor de la putere. Să ne apărăm drepturile şi libertăţile şi, prin puterea votului, să construim un stat de drept, în care cetăţeanul să fie respectat”, a spus Vlad Filat. În Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost instalate 6 corturi. Pichetarea nonstop a Guvernului face parte din acţiunea iniţiată de PLDM „Votează fără frică!” Serviciul de presă al PLDM