Vizualizări: 3809
Comunicat de Presă al AMN : „Siguri de victorie: Alianţa Moldova Noastră trece la acţiune!”
chisinau, 30 Martie 2009 — Serafim Urechean, la o întâlnire cu presa, a reconfirmat hotărârea de a forma noul guvern democratic. Alianţa Moldova Noastră anunţă că e gata să servească drept pilon al coaliţiei postelectorale, ca şi după alegerile locale din 2007, când, astfel, comuniştilor li s-a luat puterea în majoritatea raioanelor. Acum totul depinde de electoratul democratic, a cărui participare masivă la votarea din 5 aprilie trebuie să ofere noii guvernări posibilităţi largi de a-şi îndeplini angajamentele.
Alianţa Moldova Noastră a trecut deja la acţiune, a lansat prima iniţiativă de anchetare a actelor de „mare corupţie”, de care este bănuită actuala conducere de vârf. În Parlament a fost depusă iniţiativa legislativă „Privind constituirea unei comisii de anchetă pentru elucidarea consecinţelor regimului dictatorial al Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin”.
Serafim Urechean a accentuat: „Comisia trebuie să fie maximal de competentă şi echidistantă – de aceea, vom atrage în lucrul ei jurişti calificaţi, experţi în dreptul constituţional şi vom organiza activitatea ei în condiţii de maximă transparenţă.”
Deputatul Alexandru Oleinic a adus şi un exemplu, ce arată fermitatea intenţiilor - tot luni a fost înregistrată la Procuratura Generală a Republicii Moldova o sesizare pentru deschiderea anchetei penale pe marginea mărturiilor publicate în presă de Semion Leva, fostul director al Agenţiei de stat „Moldova-Vin”, în care clanul Voronin este acuzat de preluarea controlului asupra Combinatului „Aroma” si de perceperea unor taxe ilegale de 0,5 dolari de pe fiecare sticlă de divin, produsă la acest combinat. Totalul acestor perceperi impuse sectorului vinicol depăşeşte 20 de milioane de dolari americani anual, a estimat dl Oleinic. El a mai adus şi un exemplu de utilizare a resurselor administrative pentru cumpărarea voturilor, prezentând adresarea făcută în acest scop către Fondul Naţional de Asistenţă Socială de deputatul PCRM , Elena Bondarenco.
Serafim Urechean apreciază condiţiile de desfăşurare a campaniei drept o inegalitate fără precedent între partidul Puterii şi partidele din Opoziţie, o „demonstraţie de dictatură, de utilizare a resurselor administrative şi mediatice, de încălcare a drepturilor opoziţiei şi a tuturor cetăţenilor”.
În ce priveşte riscul fraudării votului, preşedintele AMN a amintit că numai intervenţia publică a prevenit majorarea numărului de alegători inexistenţi cu 600 de mii, încercată de Ministerul Dezvoltării Informaţionale. Acum avem date că la o tipografie controlată de comunişti deja au fost tipărite peste 100 de mii de buletine de vot, pregătite pentru a fi „aruncate” de tovarăşi în urnele de vot, a declarat Urechean, atenţionând misiunea internaţională de observare.
Alianţa Moldova Noastră s-a declarat decisă să meargă până la capăt cu speranţa în puterea votului activ şi conştient dat de alegătorii cu viziuni democratice, care vor sancţiona actualul regim.
30 martie 2009
Centrul de Presă al AMN
Autor: Alianta MOLDOVA NOASTRA
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33