Vizualizări: 5429
80 de note conceptuale, depuse de Autoritățile Locale din Regiunea Centru, în cadrul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională, ediția 2024
5 August 2024 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale informează despre finalizarea Etapei I a concursului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală(FNDRL), ediția 2024.
Pentru Regiunea Centru au fost înregistrate 80 idei de proiecte, care urmează să fie supuse evaluării administrative, în vederea promovării în Etapa II a concursului de proiecte, unde Autoritățile Locale vor depune Cererile Complete de finanțare.
Dosarele complete vor fi depuse în termen de 120 de zile calendaristice de la data publicării oficiale a listelor Notelor Conceptuale, selectate de către comisiile create pe lîngă agențiile de dezvoltare regională.
Amintim că, concursul are drept scop stimularea inițiativelor care contribuie cel mai eficient la implementarea politicii de dezvoltare regională. Astfel, Administrațiile Publice Locale au avut posibilitatea să înainteze propuneri de proiect, care se înscriu în următoarele măsuri:
Ø Creșterea competitivității și ocupării forței de muncă în regiunile de dezvoltare:
Valorificarea infrastructurilor de afaceri;
Crearea și dezvoltarea parcurilor industriale, zonelor economice libere, incubatoarelor de afaceri.
Ø Dezvoltare urbană și revitalizare economică și socială a orașelor:
Amenajarea zonelor de agrement, parcurilor, aleilor și spațiilor publice;
Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere și de transport public.
Ø Îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare regionale:
Construcția sistemelor de canalizare și apeducte magistrale;
Asigurarea accesului la apă potabilă și servicii de canalizare.
Urmăriți și în continuare pagina www.adrcentru.md pentru a fi informați despre toate noutățile cu privire la desfășurarea Apelului Competitiv, ediția 2024.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33