Nume
Parola
Vizualizări: 2819
Comunicat de presă cu privire la mitingul de protest “Verde pentru votul de peste hotare”
Chişinău, 23 Februarie 2009 — Partidul Liberal Democrat din Moldova a organizat duminică, 22 februarie 2009, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, un miting de protest faţă de încălcarea dreptului electoral al cetăţenilor Republicii Moldova, aflaţi peste hotare. La acţiune au participat peste 20.000 de persoane, membri şi simpatizanţi ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, cetăţeni din toate raioanele ţării, din municipiile Chişinău şi Bălţi. În mesajul adresat participanţilor la acţiunea de protest, Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că de 8 ani guvernarea comunistă încalcă în mod brutal drepturile fundamentale ale omului. „A venit timpul ca cetăţenii să-şi decidă singuri soarta. Să începem prin a ne reda nouă înşine libertatea. Suntem hotărîţi ca niciodată să-i trimitem pe comunişti în istorie pentru totdeauna. Suntem aici pentru a ne solidariza cu cei care au fost impuşi să părăsească ţara, dar pe banii cărora funcţionează acest stat. Autorităţile comuniste refuză să le asigure condiţii de participare la alegeri, pentru că ştiu că ei niciodaţă nu vor vota un regim anacronic”. Manifestanţii au păstrat un minut de reculegere în memoria poetului Grigore Vieru, plecat în lumea celor drepţi, acum 40 de zile. În cadrul mitingului au luat cuvîntul: prim-vicepreşedinţii PLDM, Alexandru Tănase şi Mihai Godea, vicepreşedinţii PLDM, Liliana Palihovici şi Mihai Şleahtiţchi, Ninela Caranfil, vicepreşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Cultură şi Artă Liberal Democraţi, Iurie Ţap, vicepreşedinte PLDM şi primar de Floreşti, Vitalie Nagacevschi, preşedintele Organizaţiei “Juriştii pentru Drepturile Omului”, diplomatul Iurie Leancă, Călin Vieru, membru PLDM, George Mocanu, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PLDM, Dan Caranfil, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Basarabeni din Iaşi, scriitorul Traian Vasilcău. Vorbitorii au condamnat atitudinea discriminatorie a autorităţilor comuniste faţă de cetăţenii plecaţi peste hotare. Ei au declarat că motivul invocat de autorităţi pentru a refuza deschiderea unor secţii de votare suplimentare în străinătate este fals. După ce au distrus toate instituţiile democratice şi au silit un milion ce cetăţeni să părăsească ţara, comuniştii le refuză acum şi dreptul electoral. Vorbitorii au menţionat că lipsa de la urne a unei treimi din alegători va sfida Constituţia şi va diminua esenţial gradul de reprezentativitate al forului legislativ suprem. Cei prezenţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost salutaţi prin telefon de Sergiu Petrovschi, licenţiat în relaţii internaţionale, muncitor pe un şantier din Dublin, Mihai Cheibaş, profesor de istorie, muncitor la o uzină din Padova, Italia, Doina Stan, profesoară, angajată în sfera de deservire în capitala Portugaliei, Lisabona. Ei au mulţumit celor de acasă pentru susţinere şi au declarat că, deşi se află departe de ţară, moldovenii îşi doresc să participe la viaţa publică, să contribuie la transformarea Republicii Moldova într-un stat democratic, în care drepturile şi libertăţile omului să fie respectate. Manifestanţii au adoptat un apel prin care cheamă pe toţi cetăţenii moldoveni de peste hotare să-şi contacteze familiile, rudele şi prietenii din Moldova, să-i îndemne să iasă la alegeri pe 5 aprilie şi să voteze împotriva comuniştilor. În Rezoluţia adoptată, participanţii la mitingul de protest s-au solidarizat cu acţiunile PLDM şi au cerut, în mod repetat, Guvernului Republicii Moldova să asigure toate condiţiile pentru exercitarea dreptului constituţional a peste un milion de cetăţeni moldoveni aflaţi în străinătate. Manifestarea a culminat cu un marş de protest pînă la Preşedinţie, unde liderul PLDM, Vlad Filat a depus Rezoluţia mitingului de protest. Serviciul de presă al PLDM