Vizualizări: 3999
Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova
4 Iulie 2014 — După semnarea şi ratificarea Acordului privind Asocierea cu UE, regimul politic din Moldova a trecut la represiuni deschise faţă de cei cu opinii opuse. Procuratura Generală a Moldovei a intentat dosare penale împotriva mai multor persoane publice şi reprezentanţi ai clerului din ţară, care s-au expus împotriva cursului devastator al coaliţiei de guvernare. Printre cei care, actualmente, au devenit figuranţi ai dosarelor penale, se află şi unul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova, Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel.
Episcopul Marchel este cunoscut prin poziţia sa consecventă, dură, curajoasă şi intransigentă în problema apărării statalităţii şi identităţii moldoveneşti, păstrării valorilor tradiţionale ale societăţii moldoveneşti. Timp de mai mulţi ani, vlădica Marchel a supus criticii ideologia unionistă, s-a pronunțat împotriva cursului conducerii Moldovei spre integrare europeană, legalizarea perversiunilor sexuale şi a activităţii sectelor destructive pe teritoriul ţării. Activitatea sa demult a devenit un os în gîtul celor care au emis deja sentinţa cu moartea pentru statalitatea moldovenească.
Deja de mai mult timp durează presiunile din partea autorităţilor faţă de Episcopul Marchel şi clericii din eparhia pe care o are sub oblăduire. În hramurile din oraşul Bălţi, poliţia efectuează percheziţii ilegale. Automobilul secretarului eparhiei de Bălţi şi Făleşti a fost supus unui atac armat. Toate aceste acţiuni sînt însoţite de o campanie activă de defăimare împotriva Episcopului Marchel în mijloacele de informare în masă ale ţării. Astfel, în secolul XXI regimul politic moldovenesc a revenit la politica represiunilor împotriva Bisericii şi clerului ortodox.
Cerem coaliţiei de guvernare încetarea imediată a persecuţiilor împotriva slujitorilor Bisericii, împotriva celor care apără statalitatea moldovenească, luptă cu unionismul, militează pentru valorile familiale, pentru principiile fundamentale seculare ale Ortodoxiei.
Venim cu apelul faţă de coaliţia de guvernare de a înceta imediat persecuţiile împotriva Episcopului Marchel şi încetarea urmării sale penale. Declarăm lansarea unei campanii ample întru apărarea Bisericii Ortodoxe în Moldova şi a slujitorilor săi, îndemnînd toate forţele patriotice să se alăture la această campanie.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33