Nume
Parola
Vizualizări: 2070
Întreprinzători din domeniul industriei textile efectuează o vizită de afaceri în SUA
Chisinau, 23 Iulie 2012 — Un grup de întreprinzători din domeniul industriei textile efectuează o vizită de afaceri în SUA, la Expoziţia specializată „TEXWORLD USA-2012”, care se desfășoară în New-York, în perioada 24-26 iulie 2012. Vizita în SUA este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei.

Marina Petrov, șefa Direcției Expoziții și târguri a CCI a Moldovei a menționat că deplasarea are scopul de a intensifica relaţiile comercial-economice moldo-americane prin stabilirea contactelor directe de colaborare între reprezentanții mediului de afaceri din cele două state. ”Din delegația de businessmeni fac parte reprezentanți ai companiilor Infinity INC SRL, Grinfor SRL, Lingotex SRL ș.a. Întreprinzătorii autohtoni se vor familiariza cu inovațiile, tehnologiile, tendințele în domeniul industriei textile, vor avea posibilitatea să participe la diverse demonstrații, concursuri și evenimente. Programul de afaceri foarte vast pune accent pe vizitatorii specializați străini și pe cumpărătorii profesioniști.”
La „TEXWORLD USA-2012”, pe o suprafață de peste 7 000 metri pătrați, iau parte companii din Coreea de Sud, Taiwan, Pakistan, India, China, Italia, Iordania și Canada. Pe lângă diverse tipuri de țesături, echipamente, accesorii, o secțiune întreagă este dedicată produselor inovaționale. Expoziția se preconizează să fie vizitată de profesioniști din peste 75 țări.
SUA este printre principalii parteneri comerciali ai Moldovei atât la capitolul export, cât și la import. În perioada ianuarie - mai 2012 Moldova a exportat în SUA mărfuri în sumă de 10, 9 mln USD, ceea ce constituie 90,4% față de perioada similară a anului 2011. În primele cinci luni ale anului curent importul de mărfuri din SUA s-a cifrat la 29,3 mln USD, constituind 99,1% față de perioada de referință a anului precedent.

www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook