Nume
Parola
Vizualizări: 4718
Directorul Companiei de Colectare a Datoriilor "Incasso" participa la Turneul Baltic
18 Octombrie 2011 — Directorul Companiei de Colectare a Datoriilor “INCASO”, Veaceslav Mîrza, va participa în delegația oamenilor de afaceri ce vor vizita Estonia şi Lituania împreună cu Prim-ministrul Vlad Filat în perioada 18.10.2011 – 21.10.2011. În cadrul Turneului Baltic, vor avea loc forumuri economice şi se vor deschide oportunităţi de stabilire a relaţiilor de cooperare cu reprezentanţi ai sectorului privat şi public din aceste state.

În cadrul acestei deplasări se vor duce discuții ce vor fi axate pe schimbul de experienţă, noutăți, tehnologii în aşa domenii precum: colectarea datoriilor, telecomunicaţii, şi tehnologii informaţionale, servicii bancare şi financiare. Astfel, membrii delegației vor avea ocazia să obțină o nouă experiență și noi cunoștințe în domeniul de activitate respectiv.

Domeniul colectării datoriilor este reprezentat de compania “INCASO” în persoana directorului Veaceslav Mîrza. În cadrul Turneului Baltic, vor fi puse în discuţie şi posibilitatea cooperării în domeniul serviciilor de colectare a datoriilor, procurare de portofolii de debite.

Misiunea economică este organizată în cooperare cu Camera de Comerţ şi Industrie a Estoniei, Agenţia pentru Dezvoltare şi Investiţii a Letoniei, Camera de Comerţ şi Industrie Internaţională a Lituaniei, cu susţinerea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în Țările Baltice.

Compania de Colectare a Datoriilor INCASO (www.incaso.md) este o companie cu capital estonian, specializată în colectarea datoriilor. Profesionalismul INCASO are la bază experiența de 20 ani a companiei Julianus (Julianus Inkasso) - lider în ţările baltice în colectarea şi recuperarea datoriilor. În Moldova, INCASO activează de 3 ani şi deserveşte aşa companii cum sunt Moldcell, Moldtelecom, Procreditbank, Iute Credit, Credite Pentru Toti, Total Leasing, Asterra Group, ş.a.

INCASO oferă servicii de colectare a datoriilor şi are misiunea de a îmbunătăţi cultura plăţilor şi a activităţii economice a persoanelor fizice şi juridice din Moldova.