Vizualizări: 1788
Combinat de vinuri „Cricova” îşi promovează produsele pe litoralul românesc
Chisinau, 9 Iunie 2011 — Combinat de vinuri „Cricova” îşi promovează produsele la salonul internaţional „WINE FEST 2011”, ediţia I, care se desfăşoară în perioada 8-11 iunie 2011, la Complexul Expoziţional „Perla”, staţiunea Mamaia, România. Participarea la expoziţie este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Moldovei.
Precum a informat şefa Direcţiei Expoziţii şi Târguri a CCI, Marina Petrov, salonul „WINE FEST 2011” are loc în cadrul Târgului Naţional de Agricultură şi Industrie Alimentară „Expoagroutil 2011”, ediţia a XIX-a, concomitent cu Salonul Regional al Cercetării (ediţia a II-a).
Obiectivul participării la manifestare este prezentarea vinurilor autohtone publicului vizitator şi promovarea acestora cu scopul valorificării pieţei din România şi, în special, a litoralului românesc.
La „WINE FEST 2011” participă producători de vin, echipamente şi tehnologii pentru vin, materii prime, ambalaje, material săditor de viţă de vie, etc. din România, precum şi din alte state.
Pe toată perioada Salonului vor fi organizate degustări ale mostrelor expoziţionale de vin, divin şi alte băuturi alcoolice prezentate de expozanţi. De asemenea, vor avea loc seminare/conferinţe tematice cu privire la acţiunile şi direcţiile Uniunii Europene din sectorul vitivinicol.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33