Nume
Parola
Vizualizări: 1938
42 de agenţi economici participă la târgul expoziţional „Primăvara la Bălţi”
Balti, 3 Iunie 2011 — Astăzi, la Bălţi a fost inaugurată ediţia a IV-a a târgului expoziţional universal „Primăvara la Bălţi”, ce se desfăşoară în perioada 03-05 iunie 2011şi la care participă 42 de agenţi economici din Chişinău, Bălţi, Sângerei, Ialoveni, Edineţ, Râbniţa, Comrat şi Râşcani.

Manifestarea este organizată de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova sub patronajul primăriei municipiului Bălţi, cu scopul de a susţine agenţii economici. Coorganizatori ai ediţiei curente sunt „Polimobil” SRL, ÎCS „Fashion Group” SRL.

La inaugurarea oficială a expoziţiei au participat autorităţi publice locale din Bălţi şi Sângerei, membrii Grupului Regional de Lucru, consilieri municipali, agenţi economici, vizitatori.

În cuvântul de salut, Pavel Lupăcescu, director al filialei Bălţi a CCI a accentuat că târgul expoziţional universal „Primăvara la Bălţi” rămâne a fi o oportunitate pentru promovarea produselor şi serviciilor companiilor autohtone. „Nu în ultimul rând, acesta oferă posibilitatea de a stabili contacte de afaceri, a face schimb de experienţă şi a cerceta piaţa din regiune. Pe parcursul a trei zile, participanţii vor prezenta mărfuri de calitate, care vor surprinde plăcut vizitatorii”.

În premieră, în cadrul expoziţiei „Primăvara la Bălţi”, primăria municipală a desemnat cei mai buni întreprinzători ce activează în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.
www.chamber.md