Vizualizări: 1787
Conducerea CCI a avut o întrevedere cu Ambasadorul Israelului în RM
24 Martie 2011 — Intensificarea relaţiilor economice dintre Republica Moldova şi Israel a fost tema întrevederii dintre conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie şi ES Oren David, Ambasador al Israelului în RM, care a avut loc joi, 24 martie 2011, la CCI.
În cadrul întrevederii, vicepreşedintele CCI a RM, Vladimir Didilica a accentuat interesul mediului de afaceri autohton faţă de colaborarea cu parteneri din Israel, invitând businessmenii din Israel să viziteze RM şi să facă învestiţii aici. Vladimir Didilica şi-a exprimat regretul referitor la scăderea volumului schimburilor comerciale dintre ţara noastră şi Israel, din cauza crizei economice mondiale, însă, s-a arătat convins că, având sprijinul misiunilor diplomatice din cele două state, situaţi poate fi remediată, inclusiv cu aportul CCI.
În acest context, ES Oren David, Ambasador al Israelului în RM, a asigurat CCI de toată susţinerea şi deschiderea pentru colaborare, specificând că şi oamenii de afaceri din ţara sa sunt interesaţi de RM.
Participanţii la reuniune au convenit să organizeze în comun mai multe activităţi ce au ca scop intensificarea relaţiilor comerciale, printre care: misiuni economice, vizite de afaceri şi participări la expoziţii, întrevederi bilaterale etc.
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în Republica Moldova funcţionează 128 întreprinderi cu capital provenit din Israel.
Pe parcursul anului 2010, volumul comerţului exterior (fără a se ţine cont de activitatea comercială a agenţilor economici din raioanele de est) al Moldovei cu Israel a înregistrat suma de 2844,8 mii USD, cu 20,9% mai puţin comparativ cu anul 2009, ca rezultat al scăderii atât a importului de mărfuri din această ţară, cât şi a exportului.
Exportul de mărfuri realizat în perioada analizată a constituit 2844,8 mii USD, micşorându-se cu 34,69 % faţă de 2009.
În 2010 RM a importat mărfuri din Israel în sumă de 11273,6 mii USD, cu 23,4 % mai puţin în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2009.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33