Vizualizări: 6524
Crearea parcurilor industriale și tehnologice – soluția optimă pentru dezvoltarea regiunii Nord, a declarat Ion Bodrug
27 Septembrie 2010 — În perioada 22-25 septembrie 2010, a avut loc vizita de studiu în Regiunea Vest (România) a specialiștilor și experților de la Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale și Agențiile de Dezvoltare Regională din RM, responsabili de procesul de dezvoltare regională în Republica Moldova.
În cadrul vizitei de studiu au avut loc un șir de întruniri și vizite, care au avut scopul de a familiariza reprezentanții din Moldova cu practicile pozitive din regiunea dată. În acest context delegația din Moldova s-a întrunit cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Vest (cu sediul la Timișoara), ai Consiliului Județean Timiș, Consiliului Local Timișoara, Primăriei or. Arad.
Întrunirea cu colaboratorii ADR Vest s-a concentrat în special, pe reflectarea mecanismelor de funcționare a ADR Vest, capacitatea agenției de a facilita și gestiona proiectele regionale, precum și experiența agenției privind comunicarea cu beneficiarii și principalii actori regionali.
În cadrul întrunirilor cu reprezentanții Consiliului Local Timișoara și Primăriei or. Arad au fost abordate importante subiecte privind colaborarea autorităților locale cu structurile responsabile de dezvoltarea regională. De asemenea au fost vizitate obiecte de infrastructură precum Parcul tehnologic pentru energie alternativă, Centrul multifuncțional pentru susținerea afacerilor, Structurile locale pentru sprijinirea afacerilor, Infrastructura de afaceri în sectorul Tehnologiilor Informaționale și a Telecomunicațiilor, Centrul regional de competență și dezvoltare a furnizorilor în domeniul Tehnologiilor Informaționale și a Telecomunicațiilor, diferite obiecte de infrastructură a utilităților publice, etc.
Vizita de studiu a mai inclus și o vizită în Stațiunea Moneasa, care reprezintă un model reușit de localitate rurală dezvoltată, cu o infrastructură turistică dezvoltată și infrastructură aferentă modernă, care atrage un număr mare de turiști.
Această amplă vizită de studiu va permite specialiștilor MCDR și ADR Nord, Centru și Sud să aplice metode și instrumente concrete de planificare a acțiunilor la nivel regional, strategii eficiente de comunicare cu publicul și beneficiarii, precum și evaluarea multidimensională a rezultatelor obținute în procesul de dezvoltare regională din Republica Moldova.
Experiența din vestul României poate fi preluată prin înțelegerea corectă a funcționării sistemului de dezvoltare regională. În această ordine de idei domnul Bodrug Ion, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord a afirmat că ADR Vest atrage anume investițiile majore, cu un impact semnificativ asupra regiunii. La fel, Bodrug Ion a subliniat faptul că orice agenție de dezvoltare regională, nu are importanță în ce țară și regiune se află, trebuie să fie un magnet care polarizează investițiile în regiunea pe care o deservește, prin crearea parcurilor industriale și tehnologice, care sunt soluția optimă pentru creșterea numărului de persoane ocupate în câmpul muncii, pentru sporirea contribuțiilor la bugetul de stat ale regiunii, pentru dezvoltarea infrastructurilor. Unde este o afacere, este și o infrastructură, și un impact social și evident un impact economic, atât de necesar în Republica Moldova.

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33