Nume
Parola
Vizualizări: 2856
La Bălți a avut loc o masă rotundă privind provocările și lecțiile învățate în procesul de renovare a școlilor din punct de vedere al eficienței energetice
Bălți, 19 Iunie 2019 — Provocările și lecțiile învățate în procesul de renovare a școlilor din punct de vedere al eficienței energetice (etapa de proiectare) a fost tema unei mese rotunde organizată miercuri, 19 iunie a.c., în incinta Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți. Evenimentul a avut loc în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile în Republica Moldova 2019, în baza proiectelor de sporire a eficienței energetice implementate prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională cu suportul financiar al Uniunii Europene.

La întrunire au participat reprezentanți ai companiilor de proiectare, manageri energetici raionali din regiune, partenerii de proiect, precum și alte părți interesate.

Organizatorii mesei rotunde au prezentat proiectele implementate în Republica Moldova cu suportul financiar Uniunii Europene, axându-se pe specificul și procesul de selectare a proiectelor, precum și pe abordările aplicate la implementarea acestora. În context, s-a discutat despre stadiile de implementare a proiectelor de eficiență energetică și procesele de elaborare a documentației tehnice de proiect, conținutul și etapele de proiectare.

Participanții la eveniment au mai discutat pe marginea unor aspecte privind măsurile investiționale de eficiență energetică precum partea arhitecturală (structurile clădirii, pereți, fațade, acoperiș, subsol), gestionarea patrimoniului arhitectural (conceptele de acoperiș și structurile de fațadă, inclusiv integrarea ferestrelor, subsolul), ventilație, încălzire, iluminare, rețele electrice, instalații aferente (rețele apă și canalizare, apa pluvială, protecție paratrăsnet etc.), costul reabilitării clădirii față de costurile pentru o clădire nouă.

În Regiunea de Dezvoltare Nord sunt în proces de implementare două proiecte de eficientizare energetică a două instituții de învățământ. Este vorba de proiectele „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți” și „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni”. În prezent, aceste două proiecte sunt la etapa elaborării documentației tehnice de execuție a lucrărilor.

Se estimează că, în rezultatul implementării proiectului de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ se va reduce cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 - cu 125 tone. Valoarea estimativă a proiectului se cifrează la 1,236 milioane de euro.

În urma implementării proiectului de la Gimnaziul „Iurie Boghiu” din Flămânzeni, consumul anual normat de energie la gimnaziu se va reduce, estimativ, cu 552 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 - cu 118 tone. Valoarea estimativă a proiectului se cifrează la 1,264 milioane de euro.

Cele două proiecte de eficiență energetică sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

www.adrnord.md