Vizualizări: 1907
Președintele CALM Tatiana Badan la Forumul Investițional Chișinău: Numai printr-un efort comun al autorităților centrale și celor locale, pot fi asigurate condițiile necesare pentru o dezvoltare economică”
1 Iunie 2019 — Congresul Autorităților Locale din Moldova a participat la 30 mai prima ediție a Forumului Investițional Chișinău, organizat de Primăria municipiului Chișinău. Proiectul are drept scop atragerea fluxurilor investiționale pe domenii cu potențial de dezvoltare în municipiul Chișinău, prin intermediul investitorilor străini.
Reuniunea a întrunit participanți din Ucraina, Suedia, România, Lituania, Marea Britanie, China, Coreea, Armenia și Danemarca, delegații oficiale ale orașelor înfrățite cu Chișinăul, comunități locale, semnatari ai acordurilor de cooperare / memorandumuri, investitori străini și locali, mediul academic, sectorul asociativ etc.
În discursul susținut în cadrul deschiderii oficiale a evenimentului, Tatiana Badan, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova a constatat că dezvoltarea economică și atragerea investițiilor la nivel local, regional și național, devin unele din cele mai importante obiective și elemente urmărite de către autoritățile publice locale, în procesul de revitalizare și creștere a calității vieții comunităților noastre locale. „De asemenea, un mediu investițional și de afaceri atractiv, constituie una din precondițiile fundamentale pentru stoparea unor astfel de fenomene negative și extrem de grave precum sunt migrația și depopularea masivă, de care suferă majoritatea localităților din Republica Moldova și care constituie un impediment foarte serios în procesul de dezvoltare a lor.”
În acest context, Tatiana Badan a menționat rolul central și deosebit de important, pe care îl joacă sau trebuie să-l joace autoritățile publice locale, în calitate de unii din cei mai interesați și vizați actori din procesul de atragere a investițiilor și creare unui mediu de afaceri favorabil. „Anume noi, cei din APL, care suntem cel mai aproape de nevoile și problemele cetățenilor, înțelegem foarte bine cât de important în prezent este că în localitățile noastre să vină investiții, cât mai multe afaceri prospere să se deschidă și cât mai multe locuri de muncă bine plătite să apară în localitățile noastre.”
În pofida mai multor deficiențe de sistem cu care se confruntă autoritățile locale din Republica Moldova, Tatiana Badan a afirmat că avem și câteva exemple frumoase de succes, când prin dedicație și eforturi enorme ale autorităților locale au fost obținute rezultate excepționale în atragerea unor investiții importante și promițătoare. În acest sens, președintele CALM a adus în calitate de exemplu municipiile Edineț, Strășeni, Comrat, Orhei, Ungheni și altele, care în prezent sunt exemple bune de urmat și o sursă de inspirație pentru celelalte colectivități locale.
Totodată, Tatiana Badan a fost de părere că pentru a deveni cu adevărat actori importanți în procesul de dezvoltare a comunităților locale, autoritățile locale trebuie să fie ajutate prin implementarea unor politici de descentralizare administrativă, economica și financiară reale și efective. „Politici, care să asigure autorităților locale condițiile optime și toate instrumentele necesare, pentru a se implica efectiv și eficient în procesul de dezvoltare economică locală, luând în considerare specificul teritorial și conform experienței europene de succes.”
Președintele CALM a constatat faptul că domeniul economic este foarte centralizat, majoritatea covârșitoare a deciziilor și instrumentelor economice, financiare și de altă natură fiind concentrate la nivelul autorităților centrale. „Astfel, experiența Republicii Moldov din ultimii 20 de ani, ne demonstrează că dezvoltarea generală a statului, iar cea economică în special, NU mai poate fi asigurată doar prin efortul autorităților și instituțiilor centrale. Numai printr-un efort comun și complementar al autorităților centrale și celor locale, pot fi asigurate condițiile necesare și o dezvoltare sustenabilă economică și socială.”
Potrivit Tatianei Badan, unul din elementele importante în dezvoltarea administrativă și economică durabilă a Republicii Moldova, reprezintă conceptul polilor de creștere, care trebuie dezvoltat cu includerea unor astfel de noțiuni precum poli de creștere naționale, regionale, subregionale și chiar micro-regionale. „Astfel ca să fie oferite instrumente cât mai largi și corespunzătoare diferitor situații și condițiilor existente în teritoriu.”
În cadrul evenimentului a fost semnat un acord trilateral între Congresul Autorităților Locale din Moldova, Primăria municipiului Chișinău și Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova. Documentul prevede stabilirea unei colaborări durabile între părți, în scopul promovării oportunităților de dezvoltare a mediului de afaceri în municipiul Chișinău, dar și în întreaga republică.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33