Vizualizări: 1866
Primarul de Cimișlia Gheorghe Răileanu la CALRCE: „În Republica Moldova ar putea exista o criză politică și umanitară de durată”
8 Aprilie 2019 — Primarul orașului Cimișlia Gheorghe Răileanu a mulțumit autorilor Raportului privind „Democrația locală și regională în Republica Moldova” pentru redarea echilibrată a realităților din Republica Moldova și a confirmat că starea democrației în statul nostru este deplorabilă. „Acest lucru a fost demonstrat și în cadrul alegerilor parlamentare care au avut loc recent. Totodată, acest scrutin a arătat ce atitudine au autoritățile centrale față de autoritățile locale. Resursele administrative au fost utilizate la maxim în această campanie, primarilor de orașe și de sate, dar și cetățenilor li se spunea că finanțarea va avea loc în funcție de procentele acumulate de candidații partidului de guvernământ.”
Potrivit lui Gheorghe Răileanu, guvernarea, dar și noul partid creat de primarul de Orhei, condamnat de prima instanță pentru furul miliardului, în condițiile în care anchetarea are loc suspicios de lent, s-au folosit de demoralizarea populației sărăcite. „Guvernarea a făcut tot posibilul ca cetățenii să înțeleagă că nu va renunța la putere. De asemenea, până la alegeri a fost întărită puterea asupra Procuraturii, Centrului Național Anticorupție, Curții Constituționale, Consiliului Superior al Magistraturii, folosindu-se și de alte instrumente care le pot asigura continuarea exercitării puterii și asigurându-le prioritatea de a fi lideri în cadrul tratativelor ce au loc privind constituirea unei majorități parlamentare.”
Membrul delegației Republicii Moldova la CALRCE a afirmat că rămâne optimist, chiar dacă a admis că în Republica Moldova ar putea exista o criză politică și umanitară de durată.
Amintim că în perioada 2-4 aprilie, delegația Republicii Moldova a participat la cea de-a 36-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE). Evenimentul cu genericul „Primarii salvând democrația” a avut loc la Strasbourg, Franța și a reunit 648 de funcționari aleși din țările-membre ale Consiliului Europei, reprezentând mai mult de 200.000 de autorități locale și regionale. În cadrul evenimentului s-a discutat despre democrația locală, presiunile asupra aleșilor locali, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, etc. Un subiect distinct pe agenda membrilor CALRCE a fost Raportul și recomandarea privind „Democrația locală și regională în Republica Moldova”.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33