Vizualizări: 2049
LA MULȚI ANI, CALM!
2 Aprilie 2019 — O atmosferă caldă a dominat în sala ce a devenit neîncăpătoare pentru nenumărații prieteni, membri ai familiei CALM, care au venit să marcheze 9 ani de la constituirea asociației ce apără drepturile autorităților locale. Evenimentul cu genericul „9 ani cu CALM pentru Descentralizare, Autonomie și Dezvoltare Locală" a avut loc la 21 martie și a reunit foști și actuali aleși locali, foști și actuali deputați, ambasadori, parteneri de dezvoltare, prieteni ai CALM de aici, dar și de peste hotare. Evenimentul a fost dedicat finalizării mandatului tuturor aleșilor locali și aprecierii aportului lor esențial în dezvoltarea colectivităților locale pe care le conduc cu succes și dedicație remarcabilă. Participanții au menționat că acum 9 ani a fost greu de crezut că se va reuși unirea autorităților locale în cadrul unei asociații reprezentative, dar acest lucru a devenit posibil grație încrederii în CALM, dedicației primarilor și dorinței de a contribui la dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă. În semn de înaltă apreciere, Congresul Autorităților Locale din Moldova a oferit distincții primarilor și partenerilor care au stat la leagănul creării CALM, celor care au reușit să implementeze bune practici în dezvoltarea locală, care au contribuit la consolidarea CALM, dar și la promovarea și apărarea intereselor și drepturilor administrației publice locale. De asemenea, unii aleși locali s-au învrednicit de Titlul „Primar emerit". În același timp, aleșii locali prezenți în sală au avut posibilitatea să facă cunoștință cu noi programe de dezvoltare locală. Ce reprezintă CALM-ul, ce reușite a înregistrat în cei 9 ani de activitate, de ce este necesară această instituție pentru autoritățile locale, dar și pentru Republica Moldova, în ansamblu, vă invităm să aflați audiind ediția de sâmbătă, 30 martie, a emisiunii „La Înălțime cu CALM". Protagoniștii emisiunii au fost: Tatiana Badan, președinte al CALM, primarul satului Selemet, Cimișlia; Daniel Ionita, Ambasadorul României în Republica Moldova; Peter Michalko, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova; Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România (ACoR); Mădălin Ady Teodosescu, președintele Asociației Orașelor din România (AOR); Ginka Tchavdarova, ex-director executiv al Asociației APL din Bulgaria; Dan Nutiu, președintele executiv al Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova; Stela Onutu, primar de Glodeni; Vitalie Gargaun, primarul orașului Leova și Vladimir Susarenco, primarul de Sadova, Călărași. Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM" și vă invităm să ne ascultați în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00 și până la ora 12.00, la Eco FM, pe frecvențele 97,6 MHz – Fălești, 100,2 MHz – Sângerei, 104,4 MHz – Anenii Noi, 98.5MHz – Ștefan Vodă sau online pe site-ul ecofm.md. Toate emisiunile înregistrate le găsiți pe calm.md.
Emisiunea poate fi audiată la următorul link: http://calm.md/libview.php?l=ro&idc=66&id=5134
Emisiunea poate fi audiată la următorul link: http://calm.md/libview.php?l=ro&idc=66&id=5134
Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33