Nume
Parola
Vizualizări: 2213
Ambasadorul României la Chișinău Daniel Ioniță a încurajat CALM-ul în demersurile de promovare a principiilor descentralizării și dezvoltării locale durabile!
29 Martie 2019 — Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță a fost alături de CALM la celebrarea celor 9 ani de la fondarea instituției. În disursul său ținut în cadrul evenimentului din 21 martie, cu genericul „9 ani cu CALM pentru Descentralizare, Autonomie și Dezvoltare Locală", Excelența Sa a menționat că asociația CALM a devenit în scurt timp de la creare o voce puternică a autorităților locale din Republica Moldova, atât pe plan național, cât și la nivel european. Daniel Ioniță a salutat prezența la manifestare a delegaților din România și din alte țări.

„Sunt aici, în fața dumneavoastră, în calitate nu doar de Ambasador al României în Republica Moldova, dar și de reprezentant al președinției Uniunii Europene, care se derulează sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună Europeană". În scopul promovării și coordonarea acțiunilor menite să asigure Coeziunea regională în cadrul Uniunii Europene, România a găzduit la 14-15 martie anul curent, la București, al optulea Summit European al regiunilor și Orașelor, care a reunit liderii naționali, locali și regionali din întreaga Europă, inclusiv din Republica Moldova, pentru a discuta despre viitorul Uniunii Europene și despre modalitățile de implicare mai eficientă a cetățenilor în proiectul european, prin intermediul autorităților locale și regionale."

Excelența Sa a reiterat faptul că România este un susținător important al parcursului european al Republicii Moldova, atât la nivel politic, cât și sub aspectul asistenței financiare. „Ca partener economic principal al Republicii Moldova, România este cointeresată în dezvoltarea economică durabilă și competitivă, care să ofere un mediu de afaceri prietenos pentru companiile locale, dar și pentru investitorii străini, să dispună de un sistem bancar viguros, precum și de reguli clare și transparente de acces pe piață și de soluționare a eventualelor dispute financiare."

În context, Ambasadorul României a menționat că dezvoltarea unor administrații locale puternice, care să dispună de resurse financiare corespunzătoare, reprezintă o precondiție pentru stabilitatea și bunăstarea tuturor locuitorilor Republicii Moldova.

„Cu această ocazie, doresc se evidențiez posibilitățile autorităților locale din România de a finanța direct proiecte comune cu autoritățile locale din Republica Moldova. Încurajez și în acest context intensificarea demersurilor autorităților locale în vederea sporirii numărului înfrățirilor dintre localitățile celor două maluri ale Prutului." Daniel Ioniță a amintit despre campania „Centenar prin Înfrățiri", care a fost lansată în anul 2017 de Ministerul Pentru Românii de Pretutindeni din România. „Este o campanie menită să promoveze în mod activ încheierea acordurilor de înfrățire și de cooperare între unitățile administrativ-teritoriale din România și Republica Moldova. Această campanie continue și anul acesta. De asemenea, vreau să mă refer și la proiectele transfrontaliere din programele operaționale comune Republica Moldova-România sau cele de la Marea Neagră, precum și la noile instrumente din cadrul strategiei UE pentru regiunea Dunării. Aceste inițiative sunt menite să fie implementate și finanțate cu sprijinul Uniunii Europene."

Ambasadorul României a încurajat aleșii locali din Republica Moldova să participe activ în cadrul tuturor acestor proiecte ce pot aduce beneficii directe cetățenilor din comunitățile locale."

De asemenea, Excelența Sa a confirmat faptul că există deschidere și disponibilitate din partea partenerilor din România de a se implica activ în elaborarea și implementarea unor proiecte comune transfrontaliere, în beneficiul comunităților locale de pe cele două maluri ale Prutului.

„România a sprijinit constant proiecte în domeniul dezvoltării economice, promovării IMM-urilor și asociațiilor de producători, atât la nivelul autorităților centrale, dar și la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională și al autorităților locale. Doresc să evidențiez deschiderea în 2018, la Chișinău, a Asociației Investitorilor din România, o organizație profesională menită să contribuie la coordonarea eforturilor noastre și a oamenilor de afaceri români, în vederea atragerii de investiții străine în Republica Moldova, în special investiții românești."

Daniel Ioniță i-a asigurat pe aleșii locali de faptul că România va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova. „Toate acțiune implementate până în prezent confirmă angajamentul nostru ferm și constant pentru sprijinirea modernizării și a reformării unor sectoare din Republica Moldova care au un impact direct asupra cetățenilor sau agenților economici. România va continua să ofere sprijinul său politic și financiar procesului de integrare europeană și dezvoltării economice durabile, atât la nivel central cât, mai ales, la nivel local, în Republica Moldova."

Ambasadorul României la Chișinău a adus sincere felicitări conducerii CALM și tuturor membrilor organizației cu ocazia aniversării și i-a încurajat în demersurile lor de promovare a principiilor descentralizării și dezvoltării locale durabile. În condițiile în care aleșii locali sunt la final de mandat, Daniel Ioniță le-a dorit tuturor celor care candidează mult succes, arătându-se convins că aleșii locali vor beneficia în continuare de sprijinul celor i-au ales și până acum.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă