Nume
Parola
Vizualizări: 2245
Peter Michalko, șeful Delegației UE în Republica Moldova: CALM este și trebuie să fie un partener reprezentativ al fiecărei guvernări"
28 Martie 2019 — Peter Michalko, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova a fost unul dintre oaspeții de onoare la evenimentul cu genericul „9 ani cu CALM pentru Descentralizare, Autonomie și Dezvoltare Locală". În discursul său, Peter Michalko a menționat că Uniunea Europeană, împreună cu statele partenere, marchează anul acesta 10 ani de Parteneriat Estic, iar cu Republica Moldova cinci ani de la semnarea Acordului de Asociere și Liber Schimb, precum și de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.

„Fără a intra în detalii referitor la aspectele problematice din ultimul an, inclusiv cu privire la democrația locală și statul de Drept, vreau să vă transmit un mesaj pozitiv, de încurajare și susținere. Doresc să mă concentrez asupra celor trei cuvinte cheie din titlul acestui eveniment: Descentralizare, Autonomie locală și Dezvoltare. Permiteți-mi să încep cu obiectivele și angajamentele noastre asumate în cadrul agendei de asociere adoptată în 2017, care are una dintre prioritățile-cheie reforma administrației publice la nivel central și local, inclusiv prin susținerea procesului de descentralizare, îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor locale, precum și lansarea unei reforme teritoriale care să se integreze prin alocarea resurselor și beneficiilor pentru cetățeni. Toate aceste procese au ca obiectiv consolidarea responsabilității eficienței și autonomiei administrării la nivel local. Congresul Autorităților Locale din Moldova este și trebuie să fie un partener reprezentativ al fiecărei guvernări în aceste procese. După cum cunoașteți, principiul subsidiarității este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, respectiv, al operei competențelor la nivelul cetățenilor, acolo unde poate fi gestionat eficient."

Peter Michalko a reiterat faptul că viziunea Uniunii Europene pentru Republica Moldova este dezvoltarea autonomiei locale într-o manieră sustenabilă, care să asigure furnizarea serviciilor adecvate populației și să aibă capacitatea de a gestiona diverse fonduri, inclusiv numeroase proiecte pe care Uniunea Europeană le implementează sau le are în pregătire la nivel local. „Pentru atingerea acestei viziuni este nevoie ca să fie asigurat un proces de consultare largă cu autoritățile locale și cu primarii care sunt aleși direct de către cetățeni și care cunosc cel mai bine nevoile comunității, iar pentru a asigura viabilitatea unei asemenea viziuni trebuie cu toții să lucrăm pentru ca responsabilitatea autorităților locale să fie cu adevărat în fața cetățenilor. Știți cu toții că Uniunea Europeană pune accentul pe dezvoltarea democratică, asigurarea sistemului de multipartitism și a unor alegeri care să reflecte voința cetățenilor, în condițiile unui mediu favorabil pentru diversitatea de opinii. De aceea, vreau să vă asigur că alegerile locale din acest an vor fi urmărite cu mare atenție de noi și vor contribui la evaluarea pe care o facem cu privire la sănătatea democrației și a statului de drept în Moldova. Evaluări care condiționează mărimea și modul de acordare a asistenței noastre."

Șeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova a vorbit și despre al treilea termen din genericul evenimentului: "Dezvoltarea". „Uniunea Europeană și statele sale membre au fost și rămân cel mai mare partener de dezvoltare al Republicii Moldova. Nu avem niciun dubiu în această privință, iar autoritățile locale au fost și vor rămâne parteneri credibili și de încredere pentru Uniunea Europeană în angajamentul de îmbunătățire a vieții cetățenilor și în crearea bunăstării la nivel local. Desigur, creșterea implicării autorităților locale în programele UE depinde de capacitatea administrativă, de modul transparent prin care cooperează cu cetățenii, mediul de afaceri și societatea civilă, de profesionalismul funcționarilor publici și aleșilor locali. Vreau să vă mulțumesc tuturor celor cu care ne-am întâlnit în localitățile dumneavoastră, la proiecte care s-au început sau care s-au încheiat, pentru binele cetățenilor care trăiesc acolo și vreau să vă asigur că vom continua această susținere. Am ambiția să vizitez cât mai multe localități din Republica Moldova și să aducem cât mai multe proiecte de acest gen pentru oamenii din această țară frumoasă."

În încheierea discursului său, Peter Michalko a afirmat că în ultimul an și jumătate în care a circulat prin țară și s-a întâlnit cu mulți dintre aleșii locali, a cules foarte multe exemplu de dăruire personală în activitate, în modul în care din puținele resurse disponibile au fost dezvoltate unele soluții locale. „Am discutat cu mulți oameni care nu voiau să cedeze condițiilor nefavorabile. Astfel, sunt convins că păstrându-ne încrederea și valorile vom reuși să menținem și să creștem masă critică a celor care împreună, în solidaritate și în deplin respect față de oamenii pe care îi reprezintă, pot aduce transformarea Europeană a Republicii Moldova și atingerea obiectivului de etapă: Asocierea Politică și Integrare Economică cu Uniunea Europeană. Este important ca cetățenii să simtă acest lucru în fiecare zi.

Șeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova a mulțumit Congresului Autorităților Locale din Moldova pentru cei nouă ani de activitate și i-a dorit continuarea muncii de sprijin și cooperare pentru dezvoltarea locală autonomă și sustenabilă. De asemenea, Peter Michalko a mulțumit tuturor primarilor și reprezentanților administrației publice locale și și-a exprimat speranța că se va întâlni cu aceștia cât mai des în localitățile pe care le reprezintă. Felicitări și la mulți ani CALM!

Serviciul de comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă