Nume
Parola
Vizualizări: 1666
CALM – o istorie de succes pentru NALAS!
26 Februarie 2019 — La 21 și 22 februarie, la Tirana, Albania a avut loc ședința ordinară a Comitetului Ofițerilor de Legătură ai NALAS. La eveniment au participat directorii executivi ai asociațiilor din sud-estul Europei, vicepreședinții și președintele NALAS. CALM a fost reprezentat de către directorul executiv Viorel Furdui, în calitate de membru permanent al acestei structuri, dar și de către președintele Tatiana Badan. Președinția NALAS se asigură prin rotație, în prezent Tatiana Badan este cel de-al treilea vicepreședinte, urmând ca în perioada următoare să fie al doilea vicepreședinte, iar în 2021 Republica Moldova și CALM vor deține pentru prima dată președinția NALAS, factor important pentru imaginea statului, dar și pentru autoritățile locale de la noi. Ședința a avut mai multe obiective, printre cele mai importante fiind aprobarea în prealabil a proiectului privind raportul de activitate și aportul financiar al acestei rețele. De asemenea, au fost discutate aspecte privind adunarea generală a NALAS ce va avea loc în luna aprilie, curent, la Skopje, Macedonia de Munte. Totodată, au fost discutate aspecte privind funcționarea diferitor grupuri de lucru, proiecte ce urmează a fi realizate și la care urmează să participe diverse asociații. Un subiect important al agendei a constituit evaluarea situației în domeniul activității asociației municipalităților din Albania care se confruntă cu implicarea factorului politic pentru a diviza autoritățile locale în mai multe asociații. În acest sens a fost prezentată experiența Republicii Moldova care s-a confruntat cu această problemă înaintea creării CALM, acum 9 ani, când politicul crease un număr mare de asociații ale APL, fără capacități și fără posibilitatea de a influența procesul decizional. Din acest punct de vedere, Republica Moldova este considerată o istorie de succes pentru NALAS, rețeaua asociațiilor din sud-estul Europei aducând drept exemplu rezultatele înregistrate în RM începând cu anul 2010, când cu suportul NALAS a fost posibilă consolidarea majorității APL sub egida unei singure organizații – CALM.

„Am prezentat această experiență atrăgând atenția la diverse aspecte ce trebuie luate în considerare pentru a putea garanta pluripartitismul, dar și multiplele viziuni ce trebuie respectate pentru asigurarea unității membrilor unei asociații a APL”, a declarat directorul executiv al CALM.

Potrivit lui Viorel Furdui, comparativ cu asociațiile din alte țări, CALM are mai multe avantaje, deoarece se bucură de o independență totală, nu este afiliat politic, are un caracter combativ și proactiv. „În același timp, avem de învățat foarte multe de la alte asociații care au rezultate remarcabile la capitolul prestării serviciilor membrilor, focusându-și atenția pe unele probleme concrete legate de domenii precum apă și canalizare, eficiența energetică, dezvoltarea urbană, finanțele locale, modul de conlucrare cu partenerii de dezvoltare etc.” Pentru CALM, asociația din Bulgaria este un exemplu în ceea ce privește atragerea fondurilor și scrierea proiectelor, calitatea de membru al UE oferindu-i acestui stat oportunitatea de a avea acces la fonduri substanțiale. „Noi, din păcate, faptul că ne aflăm într-o situație incertă și nu am decis direcția în care să mergem influențează posibilitățile de a atrage fonduri, iar APL operează cu niște sume, de regulă, destul de mici, comparativ cu colegii noștri din Bulgaria, România sau alte țări ale UE. Fondurile la care au acces reprezentanții noștri sunt nesemnificative și nu pot asigura o dezvoltare a localităților noastre și recuperare a restanțelor, așa cum se întâmplă în alte țări”, a punctat directorul executiv al CALM.

În acest sens, Viorel Furdui a menționat că și asociațiile reprezentative ale APL din Serbia sau Macedonia sunt alte exemple pozitive, deoarece au dezvoltat armonios mai multe servicii pentru membrii lor în domenii precum gestionarea deșeurilor sau a guvernării electronice. „Fiind de mai mulți ani membri ai acestei asociații, CALM încearcă să preia toate exemplele pozitive și, în mare parte, ne mișcăm în aceeași direcție. Ne străduim să dezvoltăm mai multe servicii, în unele cazuri avem o experiență mai bună, în altele am început recent să prestăm anumite tipuri de servicii. Sigur că suntem la diverse etape de dezvoltare, dar totuși nu ne deosebim foarte mult de colegii noștri, prioritățile fiind cele care fac diferența. Din NALAS fac parte țări membre și candidate de a face parte din UE, excepție fiind RM. Iată de ce majoritatea acestor state se bucură de o atenție sporită din partea donatorilor, anume aici se înregistrează cele mai multe diferențe între noi și celelalte asociații, în rest, modul cum este organizat și cum funcționează CALM este ajustat la necesitățile RM.”

Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din sud-estul Europei NALAS este una dintre cele mai cunoscute din această zonă și reunește asociațiile autorităților locale din toate țările balcanice, inclusiv fosta Iugoslavie, Bulgaria, România, Republica Moldova, Albania, Turcia sau Grecia. NALAS este o asociație regională care activează în domeniul consolidării capacităților asociațiilor reprezentative ale APL din sud-estul Europei și reprezintă un centru de prestare a unor servicii asociațiilor membre. Pe lângă NALAS funcționează mai multe grupuri de lucru în domeniul descentralizării financiare, eficienței energetice, dezvoltării capacităților asociațiilor, a serviciilor publice locale, inclusiv a diverselor analize, studii, asistență de expertiză etc. NALAS este o organizație care a și-a adus aportul la stabilizarea situației în Balcani, în mod special, dar și la dezvoltarea capacităților instituționale ale asociațiilor membre, inclusiv la sporirea calității prestării serviciilor membrilor săi. NALAS a avut un rol important și la crearea CALM din Republica Moldova, susținând inițiativa de consolidare a APL în cadrul unei asociații. Datorită suportului NALAS oferit CALM, un grup format din circa 40 de primari a avut ocazia să viziteze acum 10 ani una dintre cele mai puternice asociații reprezentative a autorităților locale din sud-estul Europei, cea din Bulgaria. Astfel a fost posibilă crearea CALM, în mare parte fiind preluate modelul și experiența de funcționare a instituției bulgare.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă