Vizualizări: 1855
Programul USAID „Comunitatea mea" a fost lansat la Strășeni. CALM este partener general al proiectului.
10 Mai 2018 — Municipiul Strășeni a fost la 7 mai, curent, gazda evenimentului de lansare a programului USAID „Comunitatea Mea". Proiectul este inițiat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și este un rezultat de conlucrare între Guvernul RM, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai țării noastre – SUA. Cunoscând cel mai bine realitățile din localitățile RM, CALM a participat la elaborarea conceptului acestui proiect, contribuind cu expertiză, consultanță și altă informație necesară. Valoarea proiectului depășește 20 mln. dolari și are ca obiectiv îmbunătățirea serviciilor locale prin investiții capitale, implementarea politicilor naționale în domeniul descentralizării, consolidarea APL, dar și participarea populației în luarea deciziilor la nivelul APL. Durata implementării programului „Comunitatea Mea" este de 5 ani, beneficiari vor fi peste 100 de localități și peste 100 000 de cetățeni ai Republicii Moldova.
La eveniment au participat asistentul administratorului USAID pentru Europa și Eurasia Brok Bierman, director de proiect „Comunitatea mea" Christopher Kaczmarski, premierul Pavel Filip, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Tatiana Badan, primarul municipiului Strășeni, vicepreședinte al CALM Valentina Casian, primari și alți reprezentanți ai APL și APC, locuitori ai municipiului Strășeni.
Brok Boerman a declarat că USAID va depune eforturi pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să aibă condiţii mai bune de trai. De asemenea, oficialul american a reiterat sprijinul SUA pentru Congresul Autorităților Locale din Moldova, asociație ce reprezintă interesele tuturor autorităților locale.
Potrivit directorului de proiect „Comunitatea mea" Christopher Kaczmarski, în urma unui concurs vor fi selectate 100 de localităţi din RM care vor primi asistenţă financiară din partea guvernului american.
Premierul Pavel Filip a subliniat faptul că de acest program vor beneficia primarii care sunt bine organizați, cei care știu cu certitudine ce vor și au în vizorul lor anumite proiecte pentru dezvoltarea localităților. Totodată, premierul a accentuat faptul că acest proiect va bucura, în primul rând, cetăţenii. Premierul și-a exprimat convingerea că suportul partenerilor de dezvoltare, dar și comunicarea permanentă între APC și APL vor contribui la depășirea dificultăților existente și realizarea în comun a unor proiecte importante.
Primarul de Strășeni Valentina Casian a vorbit despre SUA –un exemplu pentru Republica Moldova în ceea ce privește democrația și descentralizarea. Potrivit Valentinei Casian, pentru Republica Moldova este vital de a exclude implicarea politicului la nivelul administrării publice locale, deoarece doar așa va exista competitivitate și dezvoltare. Valentina Casian a mulțumit reprezentanţilor USAID care, prin intermediul proiectelor aduc o sursă de motivare şi optimism, progrese în sfera serviciilor publice în oraşul Străşeni, dar şi în intreaga ţară. Primarul municipiului Strășeni a amintit că USAID se numără printre principalii susținători ai APL din Republica Moldova, ultimul proiect implementat în Strășeni fiind în perioada 2012-2016.
Președintele CALM Tatiana Badan a afirmat că acest proiect are toate elementele să asigure un salt important în creșterea capacităților APL și în dezvoltarea locală. Tatiana Badan a menționat că acest proiect confirmă o dată în plus interesul Guvernului SUA pentru descentralizarea și existența în RM a unor autorități publice locale puternice, capabile să-și îndeplinească mandatul și să asigure comunitățile locale cu servicii publice adecvate. „Asemenea proiecte USAID au avut întotdeauna un impact major asupra comunităților locale din RM, anume datorită faptului că au asigurat participarea și implicarea directă a autorităților locale. Este unul dintre cele mai mari proiecte din istoria RM care urmează să schimbe spre bine situația în sute de colectivități locale din Moldova. Totodată, este important că în cadrul acestui proiect de stabilește un parteneriat firesc și absolut necesar între Guvern , CALM și USAID, ceea ce insuflă o mare speranță și încredere în succesul și impactul major al acestui proiect pentru colectivitățile locale din Moldova."
Programul „Comunitatea mea" prevede renovarea drumurilor, montarea sistemului de apeduct şi canalizare, dar şi instalarea iluminatului stradal. Fiecare proiect de infrastructură prevăzut în cadrul programului valorează circa 500 de mii de dolari. De asistență în cadrul programului „Comunitatea mea" vor beneficia autoritățile publice locale de nivelul I, grupurile civice și mediul de afaceri local, care au ca obiectiv dezvoltarea comunităților, îmbunătățirea și eficientizarea serviciilor publice din toată republica.
CALM este un partener general al proiectului Comunitatea Mea și va fi implicat în toate activitățile acestuia.
Proiectul Comunitatea Mea este implementat de un consorțiu de organizații condus de IREX, cu participarea TETRA și URBAN INSTITUTE.
Amintim că proiecte anterioare, finanțate de către guvernul SUA, prin intermediul USAID, au avut un impact benefic asupra dezvoltării locale.
Departamentul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33