Nume
Parola
Vizualizări: 7591
Părinții și îngrijitorii vor beneficia de educație parentală în cadrul unei strategii dezvoltate cu sprijinul UNICEF
Comrat, 8 Mai 2018 — Comrat, 7 mai 2018. Specialiștiii care interacționează cu familia – medicii, cadrele didactice, asistenții sociali și polițiștii vor fi instruiți în domeniul educației parentale, ca să poată oferi consultații părinților atunci când vor exista situații dificile în creșterea și educarea copiilor. O astfel de prevedere se conține în proiectul Planului de acțiuni al Strategiei intersectoriale privind dezvoltarea abilităților și competențelor parentale pentru anii 2016-2022, elaborat cu sprijinul UNICEF. Documentul a fost consultat luni, 7 mai, cu un grup de specialiști în domeniul protecției copiilor din UTA Gagauz-Yeri în cadrul unei dezbateri publice desfășurate la Comrat.
Potrivit Larisei Vârtosu, coordonatoare de program în cadrul reprezentanței UNICEF în Moldova, documentul prevede, între altele, că în universități și colegii vor fi introduse două module de educație parentală, obligatorii pentru viitorii medici, profesori, asistenți sociali și polițiști. Primul modul va fi unul general, urmând ca ulterior fiecare minister să elaboreze un curs specific domeniului său de activitate.
Totodată, cadrele deja angajate în sistem vor fi instruite în cadrul unui modul de educație parentală care va fi inclus în cursurile de perfecționare profesională.
În cazul părinților, cursurile vor fi opționale, iar autorii proiectului speră că mamele, tații și bunicii vor apela la ajutorul angajaților structurilor de stat ori de câte ori se vor confrunta cu situații dificile în educația copiilor. În același timp, autorii proiectului își propun să extindă experiența „Școala părinților”, existentă în instituțiile medicale și în alte instituții publice. Părinții vor fi informați despre existența serviciului de educație parentală prin intermediul unui portal informațional, mesajele promoționale urmând să fie transmise și prin telefonia mobilă. În același timp, pentru promovare se va apela și la liderii de opinie din localități.
Specialiștii din UTA Gagauz -Yeri prezenți la dezbaterea publică au salutat ideea impementării educației parentale, menționând că această acțiune va soluționa mai multe probleme ce țin de comunicarea între părinți și copii.
„Acest curs este o necesitate pentru părinți și pentru bunicii care au grijă de copii. Mulți dintre ei nu știu cum să reacționeze la anumite manifestări ale copiilor sau nu știu cum să le explice chestiuni inerente vârstei”, a menționat Polina Iachimenco, sefă adjunctă ad-interim al Direcției ocrotirea sănătății și protecția socială din Comrat.
Nina Urmanji, șefa Serviciului de asistență psihopedagogică a Direcției educație din Comrat, a menționat că ideile care se conțin în proiectul planului de acțiuni privind educația parentală reflectă pe deplin situația din autonomia găgăuză. „Acest document este unul foarte important deoarece la ora actuală noi deseori ne ciocnim de situația că părinții nu sunt suficient de instruiți sau informați cum ar trebui să își onoreze obligațiile pe care le au față de copii”, a spus funcționara.
Proiectul Planului de acțiuni al Strategiei intersectoriale privind dezvoltarea abilităților și competențelor parentale pentru anii 2016-2022 a fost pus în discuție și anterior, în cadrul unor ședințe publice la care au participat specialiști responsabili de protecția copilului, medici, cadre didactice și asistenți sociali, primari din raioanele Nisporeni, Râșcani, Hâncești, Fălești și Ungheni.
Necesitatea unor programe de educație parentală este dictată de realitățile din Republica Moldova. Datele statistice arată că 57% din îngrijitori întâmpină diverse dificultăți în creșterea și educarea timpurie a copiilor, invocând lipsa de timp pentru copil, lipsa de cunoștințe sau informare, acces limitat la servicii de educație sau de sănătate.
Totodată, 70 % dintre părinți aplică metode violente - psihologice și fizice - de discipinare a copiilor.
Planul de acțiuni al Strategiei intersectoriale privind dezvoltarea abilităților și competențelor parentale pentru anii 2016-2022 va intra în vigoare după ce va fi aprobat de către Guvern.