Vizualizări: 2473
Partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova cheamă APC să instituie o platformă de dialog cu CALM
2 Februarie 2018 — Reprezentanții Administrației Publice Locale (APL), membri ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și cei ai Administrației Publice Centrale (APC) au participat joi, 1 februarie, la evenimentul „Dialog direct cu APL", organizat cu ocazia Zilei autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală.
Printre participanții la eveniment au fost Prim-ministrul Pavel Filip, membri ai Cabinetului de miniștri, șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Peter Michalko, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, James Pettit, primari, președinți de raioane, alți funcționari din cadrul APL.
Potrivit premierului Pavel Filip, în acești doi ani a fost o perioadă dificilă, dar executivul a dat dovadă că este capabil să identifice problemele cele mai arzătoare și să-și asume respectarea angajamentelor. Referindu-se la reforme, premierul Filip a menționat că trebuie să fim răbdători, pentru că impactul acestora vine în timp.
Prezent la eveniment, șeful Delegației UE în Republica Moldova UE la Chișinău, Peter Michalko a spus că Uniunea Europeană este îngrijorată de faptul că aleșii locali transmit semnale în exterior că sunt supuși presiunilor politice. Oficialul european a vorbit despre necesitatea unui compromis politic la nivel local pentru a putea lucra în interesul cetățenilor. Totodată, Peter Michalko, a specificat că reforma teritorial-administrativă trebuie realizată cu implicarea tuturor factorilor de decizie.
„Nu sunteți singuri în acest proces. Participarea CALM pe o platformă de parteneriat cu Guvernul va ajuta la identificarea tuturor aspectelor ce țin de viitorul acestor reforme. Schimbări profunde vor avea loc în dezvoltarea democratică a unei țări dacă acestea vor avea loc în orice colț al țării, nu doar la nivel central, ci și la nivel local. Contăm pe un dialog deschis și productiv pentru continuarea proiectelor locale în beneficiul cetățenilor. Suntem siguri că prin stimularea cooperării APC cu organizațiile societății civile și sectorul privat putem contribui la o mai mare responsabilizare, și la o dezvoltare," a punctat Peter Michalko.
Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit a amintit că autoritățile locale se bucură de cea mai mare susținere din partea cetățenilor. „SUA va continua să ofere asistența necesară pentru cetățenii țării. Vă îndemnăm să activați deschis, transparent și să rezistați tuturor presiunilor, iar necesitățile cetățenilor să stea în capul mesei. Corupția poate fi redusă prin susținerea campionilor schimbării, celor care promovează reformele, iar schimbarea se resimte cel mai mult la nivel local."
James Petit și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că măsurile de presiune asupra APL sunt larg răspândite. Potrivit Ambasadorului SUA, aceste presiuni, care deseori conduc spre schimbări de partid diminuează din încrederea câștigată cu greu a cetățenilor. „Trebuie să existe o colaborare productivă între APC și APL. Fiți transparenți, iar necesitățile cetățenilor să stea în capul mesei. Fac apel către APC să manifeste deschidere pentru un dialog veritabil cu APL, în chestiuni ce țin de reforme-cheie, în special în materie de reformare a sectorului public." În acest sens, James Pettit a subliniat rolul important pe care îl joacă CALM, o instituție care a fost sprijinită din clipa fondării de guvernul SUA pentru rolul său crucial în reprezentarea vocii APL.
La rândul său, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, primarul de Selemet Tatiana Badan, a remarcat că situația din domeniul APL nu s-a schimbat în bine. „În administrația publică locală din Republica Moldova s-a instituit o stare de intimidare și frică generală. S-a accentuat drastic controlul politic și administrativ asupra APL. În toate domeniile democrației locale sunt regrese și restanțe."
Potrivit Tatianei Badan, problemele cu care se confruntă autoritățile locale țin de restanțele majore la implementarea documentelor de politici și a angajamentelor în domeniul descentralizării. „Este denaturat statutul alesului local, prin admiterea la conducere a persoanelor care nu au fost alese. Mai este vorba despre reducerea veniturilor bugetelor locale, blocarea procesului de consolidare a veniturilor locale, transferul de competențe și atribuții fără acoperire financiară. Tot mai mulți colegi primari se plâng că sunt supuși presiunilor, arestărilor. Nu este bine pentru ţara noastră", a spus președintele CALM.
„Ne dorim să soluționăm împreună problemele, fapt pentru care avem nevoie de unitate, consens și comunicare eficientă. Anul trecut, practic pe toate domeniile avem restanțe la implementarea agendei. O altă problemă este salarizarea mică, care depășește orice limită admisibilă și reprezintă o bătaie de joc față de statutul perosnelor cu funcție de demnitate publică." Tatiana Badan a menționat că reformele nu se fac în cabinete, acestea trebuie să fie transparente și discutate larg, doar în asemenea mod vom obține rezultate bune. Reprezentanții APL prezenți la eveniment au susținut prin aplauze discursul președintelui CALM, iar la finalul acestuia s-au ridicat în picioare.
În semn de deschidere pentru cooperare, Tatiana Badan a strâns mâna premierulu Pavel Filip și a membrilor guvernului.
Primarul de Măgdăceşti, Criuleni, Liuba Cojocaru a declarat că problemele cu care se confruntă autoritățile locale sunt mai multe și mai mari decât posibilitățile și resursele pe care le au la dispoziție primarii ca să le rezolve.
Gheorghe Răileanu, primar de Cimișlia a amintit că decizia de a institui această sărbătoare a fost la inițiativa CALM-ului, care astăzi nici nu a fost invitat la acest eveniment. „Nu poate fi vorba de autonomie fără discuții, fără negocieri, fără confruntări de idei, fără participarea tuturor actorilor implicați în acest proces.
S-au enumerate foarte multe lucruri frumoase care s-au obținut în 2016 și, o parte, în 2017. Toate aceste realizări au fost posibile și datorită presiunii din partea primarilor, aceste inițiative au fost expertizate de către specialiștii CALM, de persoanele care au fost alese în administrația Congresului. CALM este unul dintre principalii parteneri interni cu care Guvernul trebuie să lucreze. Dialogul direct cu primarii este practic imposibil de realizat, acesta trebuie să fie cu structurile asoiciative", a punctat Răileanu.
Amintim că la 1 februarie 1998 a intrat în vigoare Carta Europeană a Autonomiei Locale, semnată și ratificată de RM cu un an mai devreme. Din acest motiv s-a decis ca Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din APL să fie marcată la 1 februarie. Ziua profesională a APL a fost instituită la inițiativa CALM, prin Hotărârea Guvernului nr.75 din 08.02.2012. În Republica Moldova există aproximativ 900 de primării, majoritatea dintre ele fiind membre CALM.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33