Nume
Parola
Vizualizări: 4797
MTIC reiterează recomandarea de preschimbare a permiselor de tip vechi în cazul traficului internațional
Chisinau, 22 Iulie 2015 — Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor precizează că permisele de conducere de tip vechi, aprobate în 1995, rămân valabile și pot fi folosite nestingherit pe teritoriul Republicii Moldova. În cazul traficului internațional se recomandă preschimbarea permisului de conducere de tip vechi pe cel de model nou, aprobat în 2008, care are termen de valabilitate și corespunde tuturor normelor internaționale. În conformitate cu Directiva 2006/126/EC a Parlamentului și Consiliului Europei privind permisul de conducere, acest document are termen de valabilitate, pe când permisul de conducere de model vechi nu are indicat acest termen.
MTIC informează că recomandarea de preschimbare a permiselor de tip vechi este urmare a adresărilor din partea cetățenilor Republicii Moldova transmise direct și prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Potrivit datelor MAEIE și ale ÎS ”Registru”, sesizări despre apariția unor probleme în utilizarea permiselor de conducere de tip vechi au fost înregistrate în Italia, unde cetățenii Republicii Moldova au fost amendați conform legislației statului gazdă. Pentru prevenirea acestor situații, MTIC reiterează recomandarea de utilizare a permisului de conducere de model nou, anul 2008, în cazul traficului internațional.
Pentru schimbarea permisului de conducere cetățenii se pot adresa la orice oficiu teritorial cu competențe de calificare și documentare a conducătorilor auto. Procedura este una simplificată și nu necesită susținerea repetată a examenului auto. Persoana urmează să-și confirme aptitudinea din punct de vedere medical de a conduce autovehicule din catigoria solicitată.