Nume
Parola
Vizualizări: 4427
Două Concepte de Propuneri de Proiecte în domeniul de Aprovizionare cu Apă și Canalizare, selectate pentru Regiunea Sud
Cimişlia, 20 Martie 2015 — Joi 19 martie 2015, la Cimișlia, reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), membrii grupului de lucru regional sectorial( din care fac parte reprezentanți ai Autorităților Publice Locale (APL) de nivel I și II din regiune, operatorul Apă Canal din fiecare raion), consultanții și experții GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei) și specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), s-au întrunit în cadrul atelierului nr.7 al grupului de lucru regional sectorial, pentru a discuta cu privire la pașii următori privind implementarea Programului Regional Sectorial (PRS) și principiile de formare a grupurilor de lucru pe proiecte în sectorul de aprovizionare cu apă și canalizare (AAC).
În deschiderea ședinței Şeful-Serviciului Management Proiecte din cadrul MDRC, dnul Victor Căun, a menționat ” suntem astăzi la etapa a 7 de sesiuni în cadrul căreia se vor discuta pașii următori pe care trebuie să îi întreprindă APL-urile împreună cu experții, pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF). Trebuie să depunem efort pentru a obține rezultate bune, ca ulterior să putem aplica proiectele către finanțatori”, a conchis reprezentantul MDRC.
Directorul ADR Sud, dna Maria Culeșov a precizat ”astăzi va fi prezentată decizia Comisiei Interministeriale în cadrul căreia au fost selectate acele Concepte de Proiecte Posibile. Desigur ne așteptam la mai multe, dar cred ca specialiștii de astăzi o să ne explice despre decizia care a fost luată. Pentru cei care au fost selectați urmează să purcedem la alte activități precum elaborarea proiectelor, a SF, deci este foarte mult de lucru iar cei care nu au fost selectați, vă îndemn să nu vă descurajați. Știu că Cimișlia pregătesc un proiect pentru a fi depus în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte (APP) III, iar Basarabeasca au depus cereea de finanțare la APP II, iar acum au elaborat și proiectul tehnic. Vreau să vă încurajez și să mergem mai departe, fiindcă este un proces de învățare cum se face un SF, cum se elaborează proiectele propriu zise. Sunt mai multe posibilități de finanțare a proiectelor și dacă nu ați fost selectați aici nu înseamnă că proiectul Dvs nu va prinde viață” a precizat dna director.
În cadrul atelierului, experții GIZ au prezentat Conceptele de Proiecte Posibile (CPP) care au fost colectate de la APL-urile din Regiunea de Dezvoltare Sud (RDS), după care auditoriul a fost informat despre rezultatele ședinței Comisiei Sectoriale Interministeriale în cadrul căreia au fost selectate două CPP-uri din RDS pentru raioanele Leova și Cahul, care ulterior urmează a fi dezvoltate în Concepte de Proiecte Viabile (CPV). Experții au explicat care a fost procedura de acordare a punctajului și criteriile de selectare a CPP-urilor.
Specialistul ADR Sud a prezentat conceptul de organizare a Grupurilor de Lucru pe Proiecte (GLP), componența, rolul, sarcinile și responsabilitățile membrilor.
De asemenea membrii GLP au fost informați despre scopul elaborării Studiului de Fezabilitate (SF), care este structura și conținutul acestuia, după care s-a explicat despre necesitatea colectării datelor pentru chestionare, care urmează a fi completate de către APL-urile a căror CPP-uri au fost selectate. Datele chestionarului sunt fundamentale pentru elaborarea SF pentru aceste 2 raioane, care se speră a fi finalizate către sfărșitul anului 2015.
Amintim că aceste activități au loc cu sprijinul Uniunii Europene și Guvernului Suediei.