Vizualizări: 4562
APEL în legătură cu organizarea reuniunii formale 5+2 la Viena
Chişinău, 11 Iulie 2012 — La 21 iulie 2009, ALEXANDRU URSU, colaborator al Ministerului Afacerilor Interne al R.Moldova (inspector de sector Hagimus, r-nul Căușeni) a fost sechestrat de către reprezentanții miliției ilegale din or. Bender. Ulterior, aceste structuri ilegale l-au privat arbitrar de libertate pe un termen de 15 ani închisoare.
Potrivit rudelor și avocaților, la moment, Alexandru Ursu este deţinut în Închisoarea nr.1 din Hlinaia, Grigoriopol. În celulă este deținut împreună cu alte persoane bolnave de hepatită, tuberculoză și HIV/SIDA. În ianuarie 2012, ultimul a suferit un insult, care poate fi repetat din cauza condițiilor inumane de detenție.
Asociaţia „Promo-LEX” , care monitorizează respectarea drepturilor cetăţenilor în regiunea transnistreană, îşi exprimă îngrijorarea privind libertatea şi securitatea poliţistului „condamnat” de administrația de-facto. Conform art.29 din Legea nr.416 din 18.12.1990 cu privire la poliție „colaboratorul poliţiei este persoană inviolabilă şi se află sub protecţia statului. Persoana, onoarea şi demnitatea lui sunt ocrotite de lege”.
Asociația „Promo-LEX” consideră că detenţia lui Alexandru Ursu rămâne o gravă problemă pentru autorităţile Republicii Moldova, deoarece locuitorilor și cetățenilor domiciliaţi în regiunea de est a R. Moldova, nu le sunt asigurate şi protejate drepturile şi libertăţile fundamentale.
La 21 iulie 2012 se vor împlini 3 ani de detenție ilegală a cetățeanului Ursu Alexandru de către structurile de la Tiraspol. În această perioadă, autoritățile constituționale R. Moldova nu au depus eforturi semnificative în vederea eliberării polițistului din detenția ilegală.
În acest context, având în vedere faptul că la 12-13 iulie 2012 va avea loc reuniunea formală 5+2 la Viena, precum și declarațiile reprezentanților Guvernului privind intenția de a discuta acest subiect-caz în cadrul reuniunii 5+2 de la Viena, SOLICITĂM:
- INCLUDEREA pe agenda discuțiilor de la Viena a subiectului legat de situația lui Alexandru Ursu precum și eliberarea imediată și necondițională din detenția ilegală;
- IMPLICAREA activă şi efectivă în apărarea drepturilor colaboratorului de poliţie, Alexandru Ursu, condamnat ilegal de administrația de la Tiraspol;
- INTENSIFICAREA eforturilor în vederea identificării unui instrument credibil, legal și eficient de apărare și garantare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului pentru locuitorii și cetățenii domiciliați în regiunea transnistreană.
Pentru mai multe detalii, contactaţi: Alexandru Postica, Avocat, Director de Program Asociația Promo-LEX: Tel: (22) 31 09 45, GSM: 069104851, e-mail: info@promolex.md

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33