Vizualizări: 10071
Ministerul Apărării infirmă versiunea Procuraturii Generale
Chisinau, 15 Ianuarie 2010 — Cu privire la informaţia difuzată de unele media de informare cu referinţă la surse din cadrul Procuraturii Generale precum că grenada detonată în Piaţa Marii Adunări Naţionale provine din Institutul Militar „Alexandru cel Bun”, Ministerul Apărării declară:
„În anul 2006 din Institutul Militar „Alexandru cel Bun” au dispărut numai corpul la opt grenade de tip RG-42 cu încărcătură explozivă, dar fără focos. Prin urmare, ipoteza avansată de Procuratura Militară precum că grenada detonată în Piaţa Marii Adunări Naţionale provine din lotul grenadelor dispărute la Institutul Militar este greşită.
În condiţiile în care ancheta privind grenada detonată în Piaţa Marii Adunări Naţionale nu a fost finalizată, iar organele de drept nu au identificat nici un suspect şi nu au formulat nici o versiune oficială pe marginea deflagraţiei din centrul capitalei, este eronat să avansezi versiuni bazate pe supoziţii. În absenţa unor informaţii verificate şi lipsa de progres în elucidarea cauzelor deflagraţiei din 14 octombrie 2009, considerăm că este recomandabil ca organele abilitate de investigarea acestui caz să se abţină de la declaraţii hazardate.
Vă asigurăm că Ministerul Apărării este la fel de interesat să afle adevărul în acest caz specific. Ca instituţie abilitată cu apărarea ţării şi poporului R. Moldova, sîntem preocupaţi de siguranţa cetăţenilor, viaţa cărora a fost pusă în pericol în rezultatul deflagraţiei din spatele Arcului de Triumf. Cu toate acestea, considerăm că investigaţia desfăşurată de Procuratura Generală are scopul de a determina faptele reale, iar credibilitatea Procuraturii Generale în elucidarea acestui caz are de suferit atunci cînd în loc de informaţii verificate sînt avansate supoziţii.
Atîtă timp cît nu există nici o probă, Ministerul Apărării infirmă implicarea studenţilor militari în deflagraţia din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi consideră că la această etapă nu există o conexiune directă între grenadele care au dispărut acum patru ani din cadrul Institutului Militar şi grenada detonată la 14 octombrie 2009. Reieşind din cele expuse, Ministerul Apărării îşi exprimă îngrijorarea şi consideră că discreditarea studenţilor militari în particular şi Institutului Militar „Alexandru cel Bun” în ansamblu este lipsită de temei pînă la confirmarea contrariului”.

Cu respect,
Maior Alexandru JOSAN
Sef Serviciul Relatii Publice
Ministerul Apararii al R.Moldova
Maior Alexandru JOSAN
Sef Serviciul Relatii Publice
Ministerul Apararii al R.Moldova
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33