Vizualizări: 5591
GUVERNAREA COMUNISTĂ LIMITEAZĂ ACCESUL TINERILOR LA STUDII SUPERIOARE
22 Iulie 2009 — Partidul Liberal condamnă politica injustă a guverrnării comuniste în ceea ce priveşte accesul tinerilor din Republica Moldova în instituţiile de învăţământ superior, politică prin care se încearcă decapitarea republicii de potenţialul intelectual pentru mulţi ani înainte.
Hotărârea de guvern No 359 din 20 mai 2009 „Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2009 la studii superioare de licenţă (ciclul 1) şi de masterat (ciclul 2), medii de specialitate şi secundar profesional şi prognoza înmatriculării în anii 2010-2014” este o tentativă de a planifica în mod premeditat scăderea numărului studenţilor înmatriculaţi la ciclul licenţă în instituţiile de învăţământ superior până în anul 2014 cu 30%, acesta ajungând la 15 660. Totodată, Guvernul comunist insistă asupra majorării numărului elevilor în şcolile profesionale şi instituţiile medii de specialitate (respectiv 15 250 şi 14 300, în total 29 750), cunoscând foarte bine că datele departamentului de statistică indică o rată înaltă a şomajului anume în rândul acestor categorii de absolvenţi, în condiţiile crizei sectorului real al economiei. Mai mult decât atât, elevii şcolilor profesionale beneficiază de studii gratuite, burse, cazare şi mese gratuite, fiind discriminaţi în mod vădit studenţii din universităţi. Astfel, guvernarea comunistă promovează o politică incorectă de gestionare a banilor publici, alocaţi în sistemul educaţiei.
Partidul Liberal consideră că planul de înmatriculare nu are la bază un studiu ştiinţific sau o analiză a pieţii muncii republicane şi regionale, lăsând să transpară de o manieră foarte clară tactica PCRM, cu bătaie lungă, în dorinţa nestăvilită de a se perpetua la putere. Această tactică are drept scop alungarea din Republica Moldova a tineretului studios, dornic de carte, talentat şi capabil, tineret care se va îndrepta cu siguranţă spre centrele universitare din ţările Uniunii Europene.
Este bine cunoscut faptul că tineretul din universităţi nu se regăseşte în cadrul electoratului PCRM. Din această cauză, guvernarea comunistă a recurs la o adevărată campanie de discriminare a tinerilor, care doresc să aibă un parcurs universitar complet.
PL condamnă politica guvernului Greceanâi II de a restricţiona numărul locurilor la ciclul 2 masterat, care asigură continuitatea ciclului licenţă şi prevede pregărirea aprofundată a specialiştilor în diverse domenii, aceştia fiind potenţiali manageri şi factori de decizie în sectorul privat şi public. Astfel, în anul 2009 se propun doar 3445 locuri pentru studii de masterat, ceea ce constituie doar 30% din numărul total al absolvenţilor ciclului 1 licenţă în anul 2009. Universităţile s-au pomenit într-o criză fără precedent, când sunt nevoite să opereze concedieri în masă, să reorganizeze facultăţi şi catedre, pentru a supravieţui în condiţiile unui buget precar şi niciodată pus la dispoziţie în termene utile.
Partidul Liberal insistă ca guvernul Greceanâi II să înceteze ingerinţa grosolană în politica de admitere la studii în instituţiile de învăţământ superior şi obstrucţionarea accesului la studii superioare universitare, fapt ce contravine articolului 35 al Constituţiei Republicii Moldova, care consfinţeşte dreptul nestingherit al fiecărui cetăţean la studii de orice nivel.

Autor: Partidul Liberal
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33