Vizualizări: 242
Peste o mie de aleși locali au fost instruiți de CALM în ultimele șase luni!
5 Noiembrie 2024 — Peste o mie de aleși locali și funcționari de la primul mandat din 24 de raioane ale Republicii Moldova (inclusiv UTA Găgăuzia) au fost instruiți de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) în ultima jumătate de an. Cele 20 de seminare organizate pentru aleșii locali (primari și viceprimari, consilieri locali și raionali, președinți și vicepreședinți de raioane, funcționari din cadrul primăriilor) în perioada mai-octombrie 2024 au avut loc în baza unui Acord încheiat de CALM și PNUD Moldova, cu suportul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze.
Ultimul seminar a fost organizat la 31 octombrie pentru aleșii locali care sunt la început de cale și reprezintă localitățile raionului Edineț.
Primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM, Constantin Cojocaru, a constatat că la eveniment participă mai mulți consilieri din localitățile rurale, ceea ce este foarte important. „Legislația parcă e clară, cu toate acestea, adesea este nevoie de a elucida cine poate fi structură deliberativă și cine poate fi structură executivă. În afară de aceasta, adesea în teritoriu se confundă competențele consiliilor sătești, ale celor orășenești cu competențele primarilor, iar acolo unde există neînțelegeri de acest gen lucrurile devin neclare, mai ales dacă consiliul are o apartenență politică, iar primarul reprezintă un alt partid politic."
Primara la primul mandat în satul Bădragii Noi, Monica Cudievschi-Raducan, a accentuat importanța de a cunoaște mai multe aspecte ce vizează domeniul patrimoniului public. „În R. Moldova nu există o claritate deplină în acest domeniu. Încă mai sunt terenuri sau chiar clădiri situate în localități, dar care până în prezent în bazele de date aparțin R. Moldova, deși autoritățile centrale nu au nicio legătură cu ele pentru că ele sunt de importanță locală, nu națională. Astfel, Consiliile locale sau primarii nu pot aplica și implementa proiecte de reabilitare a acestora, pentru că ele nu aparțin din punct de vedere juridic comunităților, chiar dacă se află în localitățile noastre."
Primară la primul mandat în satul Brînzeni, Svetlana Grasu, a scos în evidență importanța abordării tematicii finanțelor publice locale. „Există bani locali și cei care vin de la bugetul de stat, sunt și mai multe tipuri de transferuri. Mai ales pentru consilieri este important să cunoască aceste elemente, astfel încât să poată fi parte componentă a acestor procese financiare."
În încheierea evenimentului, primarul municipiului Edineț, Constantin Cojocaru, a constat că asemenea activități unesc oamenii. „Recunosc că pe o parte bună din participanți i-am văzut pentru prima dată la acest seminar de instruire. Din cauza multiplelor activități pe care le avem, nu întotdeauna reușim să comunicăm cu colegii noștri din teritoriu, iar CALM-ul, prin felul său de a fi deschis către comunități, nu face altceva decât să apropie oamenii prin gânduri, concepte, felul de a vedea lucrurile și de a le soluționa la nivel local, chiar dacă din punct de vedere al apartenenței politice, aleșii locali sunt foarte diverși."
Participanții de la toate seminarele de instruire au apreciat importanța organizării unor asemenea evenimente și au vorbit despre necesitatea continuării lor. Mulțumim tuturor celor care și-au dat interesul să cunoască mai multe despre cum funcționează administrația publică locală. De asemenea, apreciem suportul partenerilor CALM (PNUD Moldova și Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze) pentru organizarea acestor tipuri de instruiri.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33