Nume
Parola
Vizualizări: 1752
Proiectele din Regiunea Centru prin care autoritățile intenționează să revitalizeze zonele defavorizate din orașe au fost evaluate în teren
10 Aprilie 2023 — Agenția de Dezvoltare Regională(ADR) Centru a evaluat în teren fiecare dintre cele 9 cereri de finanțare recepționate în cadrul concursului pentru propuneri de proiecte în dezvoltare urbană lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în noiembrie 2022. Astfel, specialiștii agenției au mers însoțiți de autoritățile locale pentru a verifica corespunderea datelor indicate în cererea de finanțare cu situația efectivă din localitate.

Proiectele care vor fi implementate din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală în cadrul acestui Apel de proiecte vizează inițiative de revitalizare a zonelor defavorizate în orașele din Regiunea Centru, eligibile pentru concurs.

Astfel, dacă vor fi promovate pentru finanțare de către comisia interministerială, care se va întruni luna viitoare, urmează să avem:

două scări care ar putea deveni atracție turistică, dar și cale de acces către obiective importante din orașele Anenii Noi și Rezina;
două centre sportive multifuncționale pentru sportivii din Șoldănești și Telenești;
două parcuri amenajate cu zone pentru odihnă destinate pe categorii de vârstă și interes la Călărași și Criuleni;
albiile râurilor Ișnovăț din Ialoveni și Cogălnic din Hîncești, reabilitate și amenajat spațiul adiacent;
o cale de acces reamenajată pentru locuitorii din orașul Ungheni.
Amintim că, după finalizarea recepționării cererilor de finanțare în cadrul Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor, propuse spre finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, la sediul ADR Centru a fost întrunită comisia de evaluare administrative a dosarelor, care a validat toate cele 9 cereri de finanțare depuse.

După vizitele în teren, specialiștii în monitorizare ai ADR Centru vor pregăti rapoarte de vizită pentru fiecare proiect, care vor fi înaintate către comisia interministerială, unde se va desfășura etapa finală a concursului de proiecte.