Vizualizări: 2877
Cu suportul Uniunii Europene, peste 18.000 de cetățeni din orașul Edineț beneficiază de servicii mai bune de aprovizionare cu apă
Edineț, 23 Noiembrie 2022 — În orașul Edineț a fost inaugurată rețeaua de apeduct reabilitată și extinsă. Locuitorii orașului Edineț au fost asigurați cu servicii calitative de alimentare cu apă grație unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.
Miercuri, 23 noiembrie 2022, la evenimentul de inaugurare a noii rețele de apeduct din Edineț au participat prim-ministra Republicii Moldova, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, reprezentantul Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, conducerea ADR Nord, reprezentanți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), autorități publice locale, reprezentanți ai companiei de construcții, locuitori ai orașului Edineț, precum și reprezentanți ai societății civile.
Natalia Gavrilița, prim-ministra Republicii Moldova: „Dezvoltarea localităților rurale, reabilitarea drumurilor și a infrastructurii de apă și canalizare se înscriu printre prioritățile Cabinetului pe care-l conduc. Drept exemplu, în acest sens îl constituie proiectul inițiat de Guvern - Satul European, lansat în vara acestui an. Ne dorim ca, peste un an, să asistăm la lansarea celor 500 de proiecte, care se implementează în localitățile selectate prin concurs, și să vedem construite noi sisteme de alimentare cu apă și canalizare, proiecte de iluminat stradal sau parcuri fotovoltaice. Ne dorim să atragem investiții în sate, iar oamenii să aibă locuri de muncă bine plătite, condiții de trai modern și astfel să rămână în țară, acasă, alături de întreaga familie.”
Andrei Spînu, viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Mulțumim Uniunii Europene și Germaniei pentru suportul financiar oferit atât pentru proiectele din Edineț, dar și din alte localități. Scopul nostru este să asigurăm bunăstarea cetățenilor. Vom continua să identificăm și să valorificăm resurse pentru ca toți oamenii, din toate regiunile țării, să se poată bucura de proiecte de infrastructură, apă, canalizare, lumină și nu doar. Condițiile bune de trai în sate și orașe, alături de locurile de muncă bine plătite, sunt șansa noastră ca oamenii să rămână acasă și să contribuie la prosperarea comunităților și a țării noastre.”
ES Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Trăim într-o perioadă în care infrastructura critică este atacată în regiunea noastră și mulți cetățeni riscă să rămână fără apă, electricitate sau căldură. Aceasta demonstrează importanța crucială a investițiilor în îmbunătățirea accesului la serviciile publice locale. Uniunea Europeană a contribuit cu circa 40 de milioane de euro pentru a sprijini acest obiectiv în Republica Moldova. Datorită eforturilor noastre comune, 3300 de cetățeni au fost conectați recent la rețeaua de alimentare cu apă din Edineț. Rețeaua extinsă de alimentare cu apă va oferi cetățenilor o calitate mai bună a vieții. În calitate de țară candidată la Uniunea Europeană, doresc să încurajez autoritățile Republicii Moldova să continue eforturile de aliniere la standardele și normele europene. O mai bună gestionare a apei este o parte centrală a acestui proces, iar proiecte ca acesta contribuie la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană în viitor.”
Steffen Lohmann, co-șef pe cooperare, Ambasada Republicii Federale Germania în Republica Moldova: „Îmbunătățirea infrastructurii de apă a Moldovei este un domeniu-cheie al Cooperării Germane pentru Dezvoltare în Moldova. Uniunea Europeană, Germania și Moldova și-au unit cu succes forțele pentru a moderniza rețeaua de alimentare cu apă și pentru a consolida capacitatea operatorului local de apă în beneficiul multor oameni din municipiul Edineț. Germania va sprijini în continuare Moldova, ca prieten și partener, pentru a îmbunătăți mijloacele de trai ale cetățenilor săi și pentru a merge mai departe pe drumul către Uniunea Europeană.”
Maria Prisacari, directoarea ADR Nord: „Grație suportului financiar generos pe care ni l-a oferit Uniunea Europeană, locuitorii orașului Edineț beneficiază de condiții îmbunătățite de alimentare cu apă. În afară de acest proiect de la Edineț, Uniunea Europeană a finanțat încă patru proiecte importante în Regiunea de Dezvoltare Nord. Două proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașele Fălești și Drochia, pe care le-am finalizat, precum și două proiecte de sporire a eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți și a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni, raionul Sângerei. Elevii și profesorii de la Gimnaziul din Flămânzeni deja se bucură de condiții de studiu îmbunătățite și de un mediu de lucru confortabil. Valoarea totală a celor patru proiecte finanțate de Uniunea Europeană în nordul țării constituie peste 200 mil. lei. Mulțumim partenerilor din Uniunea Europeană pentru suportul oferit la implementarea obiectivelor propuse. Mulțumim autorităților locale pentru implicare activă și contribuțiile financiare alocate.”
Grație acestui proiect, la Edineț a fost reabilitată și extinsă o rețea de 34 km de apeduct, care, prin cele 2.778 de conexiuni, asigură cu apă 18.235 de locuitori ai orașului, fără întreruperi.
Valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț" este de 60,85 mil. lei, dintre care 52,85 mil. lei – oferiți cu titlu nerambursabil de Uniunea Europeană, și 8 mil. lei – contribuția Primăriei municipiului Edineț.
Totodată, cu sprijinul Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), ÎM „Apă-Canal Edineț” a beneficiat de un suport financiar în valoare de 34.000 euro, care include: un laborator dotat cu echipament pentru monitorizarea calității apei, echipament pentru detectarea scurgerilor de apă, personal dotat cu îmbrăcăminte și echipamente de protecție. Specialiștii ÎM au fost instruiți cum să gestioneze diverse aspecte legate de managementul calității, planificarea afacerii, relații cu clienții și extinderea în continuare a serviciilor către comunele învecinate.
INFORMAȚIE DE CONTEXT
Lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț au fost implementate de ADR Nord în cadrul proiectului „Construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și de eficiență energetică în clădirile publice”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Bugetul total al proiectului este de 39,8 milioane euro.
Pentru informații adiționale, vă rugăm să contactați: Ion Urușciuc, specialist în comunicare, ADR Nord; tel.: +373 231 61980; e-mail: ion.urusciuc@adrnord.gov.md
#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33