Vizualizări: 2897
Membri din Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord învață din experiența de dezvoltare a județului Brașov în contextul situațiilor de criză
Brașov, România, 20 Octombrie 2022 — O delegație din nordul Republicii Moldova formată din primari și președinți de raioane care fac parte din Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord, alături de specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au efectuat în perioada 17-20 octombrie 2022 o vizită de studiu în județul Brașov, România, pentru a studia noi experiențe de dezvoltare în contextul situațiilor de criză.
Delegația din nordul Republicii Moldova a avut o întâlnire la Consiliul Județean Brașov cu președintele Adrian-Ioan Veștea, cu conducerea Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) reprezentată prin președintele Mihai Pascu și directorul executiv Luciana Gliga și cu directorii executivi ai autorității publice județene.
Potrivit unui comunicat publicat de Consiliul Județean Brașov, șeful administrației județene a prezentat o bună parte din proiectele pe care le-a implementat la Râșnov în cei 12 ani în care s-a aflat la conducerea Primăriei, precum și cele accesate la nivelul Consiliului Județean Brașov din anul 2016 și până în prezent, accentuând ideea că „am încercat să valorificăm fiecare oportunitate de finanțare disponibilă – fonduri europene, programe și finanțări guvernamentale, deoarece fiecare ban atras în comunitate este bine-venit”.
În condițiile actualului climat politic internațional, marcat de războiul din Ucraina, unul dintre subiectele de interes pentru delegația din Republica Moldova a fost transferul de bune practici privind managementul situațiilor de criză.
Adrian-Ioan Veștea, președintele CJ Brașov: „Vrem să rămânem parteneri de încredere pentru colegii din Moldova și astfel să contribuim la sprijinirea dezvoltării orașelor și raioanelor Republicii. Actuala situație geopolitică ne pune pe gânduri, însă trebuie să rămânem optimiști și să credem în bunul mers al lucrurilor, pentru că doar prin colaborare, încredere și sprijin reciproc putem depăși dificultățile cu care ne confruntăm.”
Membrii delegației din nordul Republicii Moldova s-au arătat interesați de atragerea investițiilor pentru dezvoltarea județului Brașov, de modul în care administrația județeană a gestionat perioada de pandemie, de procesul de digitalizare administrativă implementat la nivelul Consiliului Județean Brașov și al instituțiilor sanitare și de asistență socială din subordine, dar și de managementul și marketingul turistic practicat în destinația turistică Brașov.
De asemenea, membrii delegației din nordul Moldovei au dorit să cunoască modalitatea în care județul Brașov a fructificat oportunitățile de finanțare nerambursabilă din fondurile europene de preaderare, având în vedere că în prezent Republica Moldova are statutul de țară candidată la Uniunea Europeană.
Gabriela Ceban, ADR Nord: „Vrem să preluăm de la Consiliul Județean Brașov cele mai bune practici în dezvoltarea regională, pe care să le aplicăm și în Republica Moldova, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord. Sperăm să accesăm proiecte în cadrul Programului Operațional Comun Republica Moldova-România, care va fi disponibil începând cu anul 2023, și suntem pregătiți să participăm în Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 și în Programul Transnațional Dunărea. În acest context, parteneriatul cu ADDJB, consultanța și susținerea pe care le primim de la colegii noștri sunt foarte importante.”
Printre participanții la vizita de studiu în județul Brașov s-au numat președinții raioanelor Râșcani, Briceni, Ocnița, Dondușeni și Glodeni, primarul orașului Otaci și cel al satului Crișcăuți (Dondușeni).
Prezența delegației din Republica Moldova în România s-a realizat în virtutea acordului de colaborare ADR Nord-ADDJB, încheiat în 2016.
Vizita delegației din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova în România, la Brașov, s-a desfășurat în cadrul unui proiect de susținere a Regiunii de Dezvoltare Nord ca răspuns la situațiile de urgență, realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33