Nume
Parola
Vizualizări: 3281
350.000 de euro pentru OSC-urile anticorupție în regiunea de dezvoltare Centru
Chișinău, 13 Octombrie 2022 — Centrul CONTACT a lansat Proiectul „Societatea civilă împotriva corupției” „în regiunea de dezvoltare Centru. Această activitate este realizată la nivel național în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, co-finanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partener al proiectului în Regiunea de Dezvoltare Centru este Centrul CONTACT.

Peste 50 de reprezentanți ai OSC-urilor din regiunea Centru, autorități naționale, centrale și locale au participat la lansarea proiectului „Societatea civilă împotriva corupției”.

Astfel, la deschiderea evenimentului, Serghei Neicovcen, Director executiv al Centrului CONTACT, a declarat că organizațiile societății civile joacă un rol important în prevenire corupției, prin informarea și sensibilizarea cetățenilor cu privire la riscurile și daunele corupției. „Centrul CONTACT va susține și va contribui la dezvoltarea capacităților organizațiilor sectorului asociativ din regiunea Centru, capabile să influențeze și să informeze populația cu privire la consecințele corupției la nivel local”, a adăugat Serghei Neicovcen.

O componentă importantă a proiectului este Programul de Granturi Locale pentru organizațiile societății civile din regiunea de dezvoltare Centru.

În cadrul evenimentului a fost prezentat Programul de Granturi Locale în domeniul prevenirii corupției în Republica Moldova. Organizatorii precizează că suma totală disponibilă pentru acest concurs de granturi locale este de 350.000 euro și au încurajat OSC-urile care își desfășoară activitatea în raioanele: Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Strășeni, Șoldănești, Telenești și Ungheni, să se înscrie în concurs.

„Acțiunile desfășurate de sectorul asociativ din regiunea Centru vor contribui la prevenire a riscurilor de corupție în cele patru sectoare cu risc ridicat: sănătate, educație, agricultură (siguranța alimentelor), asistență socială, prin implicarea sporită a cetățenilor și creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la efectele negative ale corupției”, a declarat Valerian Tăbîrță, manager de granturi, Centrul CONTACT.

Mai multe detalii despre Programul de Granturi Locale, pot fi accesate pe www.contact.md.
------------------------
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Elena Nofit,
comunicatoarea Centrului CONTACT: elena.nofit@gmail.com sau 069749924