Vizualizări: 2905
ADR Nord evaluează două proiecte implementate în raionul Fălești
Fălești, 8 Septembrie 2022 — Specialiști ADR Nord au efectuat vineri, 2 septembrie 2021, două vizite de monitorizare post-implementare în raionul Fălești, unde Agenția a realizat proiectul „Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor publice de menire social-culturală”, implementat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) în perioada 2014-2017, și proiectul „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”, implementat din sursele FNDR în perioada 2017-2020.
Împreună cu reprezentanții administrațiilor publice locale de nivelurile I și II din raionul Fălești au fost vizitate obiectivele care fac parte din sistemul de alimentare cu apă din râul Prut: stația de pompare din satul Gherman, raionul Ungheni, treapta I, stația de pompare din satul Taxobeni, raionul Fălești, treapta II, și stația de tratare din orașul Fălești.
Echipa de evaluare a vizitat și stația de tratare a apei din satul Risipeni, raionul Fălești. La fața locului, specialiștii ADR Nord au constatat că teritoriul stațiilor vizitate sunt întreținute în ordine și asigurată paza.
Aprovizionarea cu apă a locuitorilor comunei Risipeni și a instituțiilor publice de menire social-culturală depinde de punerea în funcțiune a apeductului construit în cadrul proiectului „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”.
Specialiștii ADR Nord au mai constatat că autoritățile raionale din Fălești au contractat un antreprenor pentru proiectarea lucrărilor suplimentare și de reabilitare a apeductului Prut-Fălești, cu elaborarea devizelor de cheltuieli pentru aceste lucrări. În termen de o lună, antreprenorul va pune la dispoziția Consiliului Raional Fălești produsul serviciilor. Ulterior, CR Fălești va identifica surse financiare pentru realizarea lucrărilor suplimentare în scopul punerii în funcțiune a sistemului de aprovizionare cu apă a orașului Fălești. La sistemul de alimentarea cu apă se vor putea conecta și alte localități din raionul Fălești, inclusiv satele Risipeni și Bocșa.
În cadrul ședinței de lucru cu autoritățile din Fălești au fost puse în discuție idei și propuneri ce vor fi expediate autorităților publice centrale.
ADR Nord este în proces de elaborare a două rapoarte de monitorizare post-implementare, în urma acestor vizite de lucru. Rapoartele vor conține concluzii și recomandări pentru autorități.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33