Nume
Parola
Vizualizări: 3253
Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni își schimbă haina
15 Iunie 2022 — Lucrările de eficientizare energetică a Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni, desfășurate în cadrul unui proiect implementat de ADR CEntru cu susținerea financiară a UE, au fost supuse unei monitorizări de către o echipă de specialiști în domeniul construcțiilor.

Astfel, echipa de monitorizare a agenției, însoțită de reprezentantul Departamentului german de construcții și reprezentanțul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au vizitat șantierul proiectului de dezvoltare regională „Sporirii eficienței energetice a Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni ", acolo unde au discutat cu antreprenorii care execută lucrările de construcție, responsabilul tehnic, reprezentanții Autorităților Publice Locale, dar și conducerea liceului.

Ca urmare a inspectării șantierului, s-a pus în sarcina antreprenorului finalizarea lucrărilor către mijlocul lunii august, astfel încît liceul să fie pregătit pentru începutul noului an școlar.

La momentul actual, aici se desfășoară lucrări de reabilitare termică a fațadei blocului A, montarea tubulaturii sistemului de ventilare, schimbarea cablajului și lucrări de finisare internă. Tot aici, urmează să fie executate, în timpul apropiat, lucrările de amenajare a teritoriului adiacent.

Anterior, în cadrul acestui proiect, au fost executate lucrări de termoizolare a fațadelor Blocul B, C, D și E. Au fost executate lucrări de renovare a acoperișurilor, schimbarea geamurilor, schimbarea sistemului de încălzire, instalarea sistemei de semnalizare anti incendiară, schimbarea cablajelor și corpurilor de iluminat cît și lucrări de finisare interioară la blocurile B, C, D și E.

În rezultatul implementării acestei măsuri investiționale, 101 angajați și 1187 de elevi ai Liceul Teoretic „Mihai Eminescu" vor beneficia de condiții îmbunătățite de confort în liceu, consumul de energie în această instituție de învățămînt va fi redus cu 1500 MWh și emisiile anuale normate de CO2 se vor reduce cu 330 tone.

Valoarea contractului de antrepriză constituie 47 566 651,00 lei, durata de executare a lucrărilor contractate fiind de 12 luni.

Proiectul „Sporirii eficienței energetice a Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni" este finanțate de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).

#UE4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa