Vizualizări: 3196
Primarul orașului Rezina, Simion Tatarov: „Plătim multe impozite, dar fără descentralizare financiară rămânem doar cu regretele”
9 Iunie 2022 — Descentralizarea financiară este unul dintre angajamentele asumate de actuala guvernare în relația cu autoritățile publice locale și Consiliul Europei. În perioada 21-22 iunie, la Chișinău va veni o delegație a Congresului Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei pentru a testa dacă am avansat la capitolul democrație locală, dar și care sunt pașii pe care urmează să-i întreprindă puterea centrală pentru ca localitățile rurale și urbane din Republica Moldova să aibă mai multe posibilități să se dezvolte. Primarul orașului Rezina Simion Tatarov ne spune dacă așteptările autorităților locale coincid cu acțiunile autorităților centrale și ce fel de politici trebuie să fie elaborate pentru a putea ieși din acest cerc vicios al regresului și depopulării satelor și orașelor noastre.
La 11 iulie se împlinește un an de când au avut loc alegerile parlamentare anticipate. Putem vorbi despre anumite progrese care s-au înregistrat în această perioadă la capitolul consolidare a autonomiei locale?
Simion Tatarov: Nu am înregistrat niciun progres la capitolul autonomie locală, ceea ce este grav. Orice partid politic se prezintă în scrutinele electorale cu o viziune, cu o platformă, iar oferta guvernării actuale a eșuat încet-încet și dacă nu se va produce o reformă teritorial-administrativă, o descentralizare financiară pentru a asigura o autonomie locală veridică a teritoriilor, nu se va produce nimic bun pentru Republica Moldova și cetățenii ei. Noi avem o armată mare și ineficientă de funcționari la nivelul doi de administrare, iar vizionarii care au mai rămas în APL I, cu pregătire profesională, vor pleca pleca din sistem și funcțiile vacante vor fi ocupate de cei nepregătiți. Se va produce o degradare a APL și va avea de suferit administrația publică centrală, autonomia locală și cetățeanul de rând, RM va ajunge pe calea unui dezastru inevitabil.
Poate Guvernul nu a reușit să facă prea multe, inclusiv din cauza pandemiei, a războiului din Ucraina, a crizei economice etc…
Simion Tatarov: Prin definiție, Guverul trebuia să facă politici, iar resursele financiare să fie descentralizate. Resursele financiare nu trebuie să fie concentrate în diverse fonduri naționale administrate pe criterii politice, trebuia să se producă o descentralizare financiară, să fie motivați și locuitorii din teritorii să muncească, să plătească impozite, pentru că ei sunt beneficiarii finali ai confortului de trai creat în acolo unde locuiesc și activează. Impozitele pe care aceștia le achită nu se întorc în comunitățile locale și nu poate fi creat acest nivel de confort. Guvernarea trebuia să meargă cu pași fermi pe calea descentralizării, dar acest lucru nu se întâmplă. Da, sunt doar zece luni de guvernare, dar dețin puterea absolută: Parlamentul, Guvernul, Președinția. Nu are cine să le pună bețe în roate. Știm că există această mare provocare – războiul din Ucraina și criza energetică, dar credem că având politici concrete pe domenii concrete, ești pregătit să faci față provocărilor, îți consolidezi eforturile prin actorii din APL de nivelul I și administrația centrală. Avem administrațiile de nivelul II care nu produc nimic și doar consumă, sunt o verigă inutilă. Așa văd eu lucrurile dar, credeți-mă, astfel și cetățenii le văd, iar dezamăgirea este din ce în ce mai mare. Ba mai mult decât atât, e grav de tot când se compromite o idee pro-europeană.
„Conform regulamentului, angajarea unui funcționar public prevede participarea la un concurs, însă din cauza salariilor mizere nimeni nici măcar nu își manifestă dorința de a se prezenta la aceste interviuri”
Cât de acută este criza în administrația locală de nivelul I cauzată de lipsa cadrelor calificate?
Simion Tatarov: Noi trebuie să vorbim și despre capacitatea instituțională a administrațiilor publice locale de nivelul I, despre posibilitatea de a motiva angajații, iar descentralizarea financiară înseamnă resurse și pentru stimularea acestor funcționari. Lipsa cadrelor profesioniste în APL este acută, salariile mici sunt demotivante. Astăzi, în aparatul Primăriei orașului Rezina, la o localitate cu 14 mii de oameni, din 16 funcții 4 sunt vacante: nu avem jurist, inginer cadastral, specialist în construcții, gospodărie comunală și drumuri. Sunt funcții-cheie într-o primărie și atunci ne întrebăm cu cine să muncim? Oamenii vor să trăiască mai bine decât ieri și e firesc acest lucru. Zona noastră este industrializată, aici se muncește și se plătesc impozite, dar banii pleacă la Chișinău. Nu avem drum de ocolire a orașului, peste 60 de mii de unități de transport de mare tonaj tranzitează anual orașul care e poluat și urmare a activității economice a trei uzine. Plătim multe impozite, dar fără descentralizare financiară rămânem doar cu regretele. Conform regulamentului, angajarea unui funcționar public prevede participarea la un concurs, însă din cauza salariilor mizere nimeni nici măcar nu își manifestă dorința de a se prezenta la aceste interviuri.
Actuala putere mai are trei ani de guvernare. Poate mai este timp pentru a produce aceste schimbări despre care vorbiți?
Simion Tatarov: O reformă în APL se face cel târziu cu un an înaintea alegerilor locale generale. Dacă aceasta nu se va produce în toamna acestui an, atunci nu va mai putea fi realizată. Sunt din 2015 în APL și din comunicările cu diverși reprezentanți ai misiunilor diplomatice de la Chișinău, intuiesc că statul nostru ar putea să rămână fără asistență financiară, dacă reformele, inclusiv în administrația publică, vor întârzia să apară. Sunt multe condiționalități care trebuie îndeplinite de Guvern. Sunt demotivante controalele excesive ce periclitează activitatea APL, dar și a agenților economici din teritorii. În situații de criză poate era cazul de instituit moratorii? În această zonă înregistrăm o inflație de peste 25% și în aceste condiții poate motivăm cumva acești oameni care încearcă să producă ceva? Sau un alt exemplu, în ultima lună a anului trecut, în instituțiile de învățământ din orașul Rezina nu a existat finanțare din partea Ministerului Finanțelor pentru cadrele didactice din cele patru grădinițe din oraș. A fost bine că primăria a avut un sold disponibil și a acoperit această gaură financiară. Dar dacă nu am fi avut acești bani, ce ar fi făcut cei peste 200 de oameni, în plină iarnă, fără salariu? Autoritățile publice centrale, ne deleagă nouă, APL de nivelul I, obligația de a întreține grădinițele, deși aceasta este datoria Guvernului. Prin transferul cu destinație specială, ne-au delegat și resursele financiare necesare, dar nu în proporție de 100%, așa încât să putem asigura un confort necesar pentru copiii din instituțiile respective. Astfel, suntem puși în situația să consumăm soldurile noastre disponibile. Nu mai vorbesc despre reparațiile capitale care trebuie să fie realizate periodic. De cele mai multe ori, pentru asemenea tipuri de lucrări am beneficiat de finanțări din partea Guvernului României, iar o precondiție fiind să avem și noi contribuția noastră, care este tot din soldul disponibil. Adică și la acest capitol Guvernul ne fentează. Nu vom avea autonomie locală veridică atât timp cât nu vom avea delegate impozite concrete, colectate și gestionate de APL I. Impozitul pe venitul persoanelor fizice trebuie să rămână în localitățile în care aceștia locuiesc și activează, doar ei tot vor să trăiască mai bine, să aibă infrastructura necesară. De ce impozitele pe care le plătesc cetățenii nu rămân în localitățile lor? Care ar fi factorul motivant pentru APL să susțină micii antreprenori, dacă impozitul reținut din activitatea de întreprinzător ajunge în bugetul central, nu în bugetele locale? Nu există nicio motivație să promovezi businessul mic, dar în toată lumea economiile se mențin, în proporție de 75-80%, datorită micilor antreprenori. Poate dă Dumnezeu și în ceasul al 12-lea se va produce o reformă. Ministerele trebuie să facă politici coerente, să fie consecvente în tot ceea ce fac, în consultare cu administrațiile publice locale, prin intermediul celei mai importante platforme pe care o avem, Congresul Autorităților Locale din Moldova. În condițiile când se va produce acest lucru, în bună comunicare cu APL, prin intermediul CALM, poate avem șanse să schimbăm situația.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33