Vizualizări: 3893
La Bălți încep lucrările de reabilitare a Gimnaziului nr. 6 și de reparație a unor străzi
Bălți, 6 Iunie 2022 — În municipiul Bălți încep lucrările de reabilitare, modernizare și sporire a nivelului de eficiență energetică a Gimnaziului nr. 6, situat pe strada Kiev, nr. 16, precum și lucrările de reparație a unor străzi. Lucrările vor fi executate în cadrul unui proiect de revitalizare urbană implementat de ADR Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
Luni, 6 iunie 2022, în incinta Gimnaziului nr. 6 din Bălți a avut loc o ședință tehnică privind coordonarea lucrărilor prevăzute de cele două contracte de antrepriză semnate recent în incinta ADR Nord. Conducerea ADR Nord, autorități publice locale, responsabil tehnic, antreprenorii care vor efectua lucrările de revitalizare urbană au discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune între părțile implicate în procesul de implementare a contractelor de execuție a lucrărilor. Ulterior, participanții la ședință s-au deplasat în șantier pentru a inspecta unele locații unde vizate de proiect.
Două companii s-au angajat să execute lucrările de revitalizare urbană.
În decurs de 12 luni, SRL „Clemantin” s-a angajat să reabiliteze, să modernizeze și să sporească nivelul de eficiență energetică a clădirii Gimnaziului nr. 6 din municipiul Bălți, situat pe strada Kiev, nr. 16. Valoarea contractului de antrepriză constituie 17,7 milioane de lei.
În decurs de șase luni, SA „Drumuri-Bălți” s-a angajat să repare strada Petru Zadnipru și căile de acces intravilan pe strada Cahul (nr. 48b-54a) din municipiul Bălți, în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de execuție, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice. Valoarea contractului de antrepriză încheiat cu SA „Drumuri-Bălți” constituie 4,82 milioane de lei.
Valoarea ambelor contracte de antrepriză încheiate în cadrul acestui proiect de revitalizare urbană constituie 22,52 milioane de lei, din sursele FNDRL, contribuția Primăriei municipiului Bălți fiind de 10%.
Supravegherea tehnică a lucrărilor ce urmează să fie executate va fi asigurată de SRL „Marisan Procon”, cu oferta contractuală în valoare de 157.554 de lei.
Lucrările de revitalizare urbană urmează să fie executate în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de execuție, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice.
În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Modernizarea infrastructurii publice și instituțiilor educaționale în zona de revitalizare din municipiul Bălți”, depus de Primăria mun. Bălți în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea competitivității regiunii.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33