Vizualizări: 3968
La Sângerei încep lucrările de modernizare a orașului prin dezvoltarea infrastructurii publice
Sângerei, 10 Mai 2022 — Orașul Sângerei va fi modernizat prin realizarea coeziunii teritoriale și dezvoltarea infrastructurii publice. Este obiectivul general al unui proiect de dezvoltare regională implementat de ADR Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
Marți, 10 mai 2022, la Sângerei au început lucrările de modernizare a orașului prin dezvoltarea infrastructurii publice. Cu această ocazie, în incinta Primăriei orașului Sângerei a avut loc o ședință tehnică privind coordonarea lucrărilor prevăzute de cele două contracte de antrepriză semnate recent în incinta ADR Nord. Conducerea ADR Nord, autorități publice locale, responsabil tehnic, antreprenorii care vor efectua lucrările de revitalizare urbană au discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune între părțile implicate în procesul de implementare a contractelor de execuție a lucrărilor. Ulterior, participanții la ședință s-au deplasat în șantier pentru a inspecta unele locații unde vizate de proiect.
Două companii s-au angajat să execute lucrările de revitalizare urbană în decurs de cinci luni.
SRL „Primaterax-Nord” va amenaja / construiun teren de minifotbal (str. Independenței, nr. 223), va reconstrui / construi pavilioane, va amenaja un teren pentru copii. De asemenea, compania urmează să construiască, din beton asfaltic, accesul către Grădinița nr. 1, să construiască și să amenajeze terenul sportiv și scuarul din str. T. Nencev. Valoarea contractului de antrepriză constituie 6,76 milioane de lei.
SA „Drumuri-Bălți” va executa lucrări de reconstrucție / amenajare în perimetrul blocurilor locative din str. A. Crihan, nr. 2, 4, și str. Independenței, nr. 127, 12, lucrări de reconstrucție / amenajare în perimetrul blocurilor locative din str. Independenței, nr. 128, 140, 142, reconstrucția și pavarea spațiului pietonal pe segmentul străzilor T. Nencev – A. Mateevici. Valoarea contractului de antrepriză încheiat cu SA „Drumuri-Bălți” constituie 7,96 milioane de lei.
Valoarea contractelor de antrepriză încheiate cu cele două companii constituie 14,72 milioane de lei, din sursele FNDRL, contribuția Primăriei orașului Sângerei fiind de 10%.
Supravegherea tehnică a lucrărilor ce urmează să fie executate va fi asigurată de SRL „Helicecom-Nord” SC, cu ofertele contractuale în valoare de 54.647 de lei și, respectiv, 63.898 de lei.
În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Sângerei – orașul incluziunii teritoriale”, depus de Primăria orașului Sângerei în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea competitivității regiunii.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33