Nume
Parola
Vizualizări: 4160
Consumul durabil de apă, promovat la Gimnaziul din Iezărenii Vechi în cadrul unui proiect susținut de Germania
Iezărenii Vechi, Sângerei, 18 Martie 2022 — Elevi de la Gimnaziul „Sergiu Rădăuțan” din comuna Iezărenii Vechi, raionul Sângerei, au desfășurat vineri, 18 martie 2022, o activitate extracurriculară cu genericul „Apa – izvorul vieții”. Evenimentul a fost organizat în cadrul unui proiect de planificare în domeniul managementului apelor implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, prin intermediul Fondului de Inovare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Moldova, susținut de Guvernul Germaniei.

Elevii au recitat poezii, au interpretat melodii și au prezentat informații utile, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare a comunității în privința consumului durabil de apă. Totodată, prin intermediul elevilor, comunitatea a fost sensibilizată în spiritul utilizării raționale a resurselor acvatice și a reducerii poluării apei.

La eveniment au participat reprezentanți ADR Nord, primarul Renata Gabor, elevi, cadre didactice și părinți.

Elena Verenciuc, ADR Nord: „Susținem și apreciem mesajul despre importanța apei pe care o consumăm, pe care îl transmiteți în comunitate prin intermediul elevilor. Sănătatea noastră depinde în mare măsură de calitatea apei pe care o consumăm. Împreună putem îndeplini eficient obiectivele pe care ni le-am propus.”

Viorica Chisaru, director gimnaziu: „Instituția noastră s-a numărat printre fericiții beneficiari care au primit echipamente de filtrare a apei și încălzitoare de apă electrice instant. Din această săptămână, folosim apă purificată. Să avem grijă de sursele de apă din localitate: fântâni, izvoare, lacuri. Mulțumim pentru partenerilor noștri pentru sprijinul acordat.”

Activități dedicate apei sunt planificate în toate cele 18 instituții de învățământ beneficiare din raioanele Sângerei, Glodeni și Briceni.

La începutul săptămânii curente, un azil pentru persoanele în etate și șase instituții de învățământ raionul Sângerei, printre care și Gimnaziul „Sergiu Rădăuțan" din comuna Iezărenii Vechi, au primit în cadrul proiectului echipamente de filtrare a apei, care vor asigura accesul la apă potabilă sigură. Mai mult, condițiile igienice în cele șapte instituții vor fi îmbunătățite prin montarea încălzitoarelor de apă electrice instant. De asemenea, o hartă digitală a raionului Sângerei a fost creată, anul trecut, în sectorul Alimentare cu apă și canalizare.

Proiectul „Planificare SMART în domeniul managementului apelor” este implementat de ADR Nord prin intermediul Fondului de Inovare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Moldova (SDG Innovation Fund Moldova), în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

www.adrnord.md