Vizualizări: 4887
GALA INIȚIATIVELOR CIVICE ÎN ORAȘUL FLOREȘTI
Florești, 21 Decembrie 2021 — Joi, 16 decembrie curent , în orașul Florești a avut loc GALA INIȚIATIVELOR CIVICE, eveniment de încheiere a proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer. Proiectul este implementat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).
A fost o plăcere să-i cunoaștem pe oamenii din cele 5 Grupuri de inițiativă care au participat la programul de Bugetare participativă și o mare bucurie să-i premiem.
Acolo, la Florești, este o comunitate civică extraordinară, care a reușit să-i convingă pe reprezentanții primăriei că transparența decizională și consultarea locuitorilor din orașul Florești sunt cele mai bune premise pentru proiecte în acord cu nevoile oamenilor.
Astfel am premiat proiectul “Dezvoltarea &Protecție”, lider de grup- doamna Irina Gheceanu, o tânără mamă, care s-a implicat din start la elaborarea de proiecte pentru 3 cartiere în zona în care locuiește. A convins autoritățile și vecinii să construiască un loc de joacă pentru cei mici, o masă de șah pentru cei mari, dar și să creeze o infrastructură necesară pentru colectarea deșeurilor.
Doamna Irina a menționat despre implicarea deopotrivă a femeilor, cât și bărbaților, precum și a tinerilor din cele 3 cartiere, activități desfășurate împreună cu locuitorii din 3 blocuri locative. Pentru implicarea activă în a formarea tinerei generații sănătoase și îmbunătățirea condițiilor comune și protecția mediului, doamna Irina a primit mulțumiri și aprecieri din partea autorităților și diplomă de merit din partea echipei regionale a proiectului.
”Rampa de acces pentru persoanele cu rotile” şi amenajarea spațiului în fața Oficiului Poștal Florești cu bănci şi urne, a fost un proiect condus de Iuliana Clipca, care a început drumurile către primărie, a strâns semnături de la grupul de inițiativă și nu s-a lăsat descurajată când a primit reacții că proiectul este mai complicat de realizat, deoarece sunt implicate mai multe instituții publice. ”Această zonă este una din cea mai populată zonă oraș, întru cât aici sunt instituții precum Moltdelecom și Poșta Moldovei – unde zilnic se deservesc un număr impunător de persoane. Pe perioada stării de urgență, o mare parte din cetățeni sunt nevoiți să-și aștepte rândul afară, iar condițiile inițiale ale zonei erau foarte dezastruoase. De aceea am optat pentru crearea condițiilor optimale de acces pentru cetățeni”, a susținut Iuliana Clipca .
Datorită perseverenței Iulianei, dorinței ei și a membrilor echipei, proiectul a fost îndeplinit cu succes! Acum zilnic circa 300 persoane beneficiază de spațiu pavat și adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități, oferind tuturor vizitatorilor Oficiului Poșta siguranță pentru mobilitate, cât și confort cetățenilor la accesarea serviciilor publice.
Ne-a impresionat energia și entuziasmul cu care a povestit Furdui Valeria, o tânără energică și neobosită, care se implică în rezolvarea diverselor probleme ale comunității, aducând contribuții și beneficii în locurile unde activează și locuiește. ”Platformă de colectare a deșeurilor menajere pe strada Dacia 17” și-a pus amprenta decisiv asupra comportamentului ecologic al locatarilor de pe strada Dacia 17. ”Deșeurile ”colindau” prin curte până a fi instalată platforma”, Ceea ce vrem să evidențiem, sunt problemele ecologice pe care le avem”. menționează Valeria.
S-au efectuat măsurări necesare, s-au luat în calcul accesul cât mai eficient de către locatari la platformă și stoparea răspândirea deșeurilor menajere de pisici și câini. În colaborare cu specialiștii din cadrul primăriei s-a luat decizia privind modul și locul de amplasare a platformei, dar și procurarea de cele mai rezistibile și durabile materiale de construcții. ”Locul a devenit curat și se păstrează curățenia”, a mai adăugat Valeria.
”Platformă de colectare a deșeurilor menajere , strada Ciprian Porumbescu”, este o altă inițiativă condusă de domnul Octavian Suhari, de care beneficiază în prezent 430 locuitorii blocurilor din apropiere. L-am premiat la GALA INIȚIATIVELOR CIVICE pentru curajul lui de a schimba priveliștea devastatoare din centrul orașului și pentru determinarea cu care a reușit să convingă vecinii, alți locuitori ai orașului cât și primăria să le ofere un spațiu pentru amenajarea platformei. ”A fost nevoie de multă muncă din partea grupului și de sprijin financiar integral din partea comunității pentru amenajarea teritoriului, dar pe lângă această problemă, în discuțiile și dezbaterile purtate, s-au rezolvat și altele, a mărturisit domnul Suhari.
În cadrul Galei INIȚIATIVELOR CIVICE, am fost onorați să-i premiem și pe implementatorii proiectului ”Sănătoși într-un spațiu frumos”. Pentru a îmbunătăți activitățile de educație non formală, de socializare, dezvoltare personală, precum și pentru a promova conservarea și protejarea patrimoniului natural, membrii grupului cu sprijin financiar din partea comunității, au convins primăria să le aloce spațiu pentru amenajarea unui Foișor verde. Totodată, prin implicare, prin munca asiduă a voluntarilor grupului și o investiție de 20000 lei din partea primăriei, spațiul se transformă într-un loc cochet, care acomodează în prezent întâlnirile grupului și tinerilor care frecventează Centrul de Creație din localitate.
La Gală au participant reprezentanți ai primăriei Florești, Consiliului raional Florești, care au felicitat inițiatorii acestor proiecte și au îndemnat ca competențele obținute în timpul implementării proiectului să fie aplicate în elaborarea unor alte proiecte la nivel de comunitate.
În calitate de partener regional, echipa ”Caroma Nord” este recunoscătoare tuturor celor care s-au implicat de-a lungul acestor 2 ani, în primul rând domnului Iurie Gangan, primar al orașului Florești, viceprimarilor Olesea Spataru-Rotarciuc și Dumitru Galușca, doamnei contabil-șef a primăriei Florești, Tatiana Constantinovici, membrilor Coaliției Locale Florești, care au învățat alături de noi cum se aplică metodologia de Bugetare Participativă și sperăm că vor duce mai departe poveștile lor activism civic, care inspiră și arată încă o dată că puterea cetățenilor contează!
Mulțumim tinerilor de la Centrul Regional pentru Inițiative Sociale și Dezvoltare Durabilă, Dumitru Stoica și Alina Ciobanu, care au deținut secretariatul Coaliției locale Florești și au fost implicați în activități civice, de informare și activități practice de testare a Bugetării participative, care le-au crescut potențialul de a deveni lideri în proiecte importante pentru Comunitate, dar și să fundamentăm o frumoasă și emoționantă colaborare!
Mulțumim partenerilor naționali, Expert-Grup și IPRE, donatorilor, care ne-au sprijinit să realizăm acest proiect în Florești!
.......................................................................................................................................................................
Vă amintim că pentru Programul de Bugetare Participativă, ediția 1, primăria orașului Florești a alocat o sumă de 100 000lei pentru anul 2021, iar suma maximă oferită pentru fiecare proiect a fost de 20 000 lei. În total, în cadrul primului apel au fost depuse 9 proiecte, de la 6 grupuri de inițiativă şi 3 asociații obștești. În urma verificării de către comisia de evaluare au fost selectate 5 proiecte care au îndeplinit condițiile de eligibilitate (tehnică şi juridică).
Pentru anul 2022 în cadrul Audierilor Publice a Bugetului Florești, de către membrii Coaliției Locale s-a înaintat propunerea ca să se aloce suma de 150 000 lei pentru Programul de Bugetare Participativă.
Programul Bugetare Participativă este orientat către locuitorii orașului Florești, în scopul creșterii nivelului de comunicare și de colaborare dintre cetățeni și Administrația publică locală, acesta oferind cetățenilor putere de decizie directă și posibilitatea de a implica cetățenii în ciclul bugetar al autorității publice.
Aflați mai multe despre proiectele implementate în or. Florești aici - https://bugetulmeu.md/4677/.
Rodica Frecăuțanu, Coordonator Regional al proiectului
Director Executiv AO ”Caroma Nord”

Autor: AO "Caroma Nord"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33