Nume
Parola
Vizualizări: 2491
ANGAJAȚII DIN APL LA LIMITA DISPERĂRII ȘI RĂBDĂRII – UN ULTIM STRIGĂT AL SPERANȚEI ÎN PUSTIUL TĂCERII IRESPONSABILE A AUTORITĂȚILOR!
1 Noiembrie 2021 — Remunerarea din administrația publică locală rămâne a fi printre cele mai puțin motivante din sectorul bugetar. Neglijarea acestei categorii de funcționari de către stat în toți acești 30 de ani de independență a generat un exod masiv din sistem, iar cei care au rămas abia de mai pot să-și întrețină familiile. În ultimii ani nici nu prea mai există doritori de a participa la concursurile organizate pentru funcțiile vacante. Despre salarizarea din APL și acțiunile pe care ar trebui să le întreprindă statul pentru a nu rămâne fără temelia sa aflăm în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM”. Protagoniștii ediției sunt expertul CALM Cătălina Scorțescu; primarul de Cîrpești, Cantemir, Ion Bîzu; primarul de Lozova, Strășeni, Lilian Botnaru; primarul de Ciuciulea, Glodeni, Ilie Calistru; secretarul Consiliului local din Grozești, Nisporeni, președintele Rețelei Secretarilor din cadrul CALM Svetlana Mitrofan; șeful de secție din cadrul Direcției generale arhitectură a Primăriei municipiului Chișinău; președintele Rețelei profesionale a specialiştilor în domeniul reglementării proprietăţii funciare din cadrul CALM Igor Cristal și contabilul șef al Primăriei Răspopeni, Șoldănești, vicepreședintele Rețelei Contabililor din cadrul CALM Tudor Belibou.

Emisiunea „La înălțime cu CALM” este realizată de Ana Moraru și poate fi ascultată pe site-ul calm.md la următorul link: https://www.calm.md/angajatii-din-apl-la-limita-disperarii-si-rabdarii-un-ultim-strigat-al-sperantei-in-pustiul-tacerii-iresponsabile-a-autoritatilor/

Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Oamenii informați sunt puternici!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă