Nume
Parola
Vizualizări: 4812
A treia zi din cadrul expediției. Ce mai fac tinerii ecologiști?
2 August 2016 — Ziua noastră a început destul de productiv chiar de dimineață. Grupul nostru de tineri ecologiști au pornit în raionul Drochia, în incinta primăriei, unde a urmat o întâlnire cu autoritățile publice locale, inspectorul ecologic și un reprezentant al Centrului de Sănătate Publică. În cadrul discuției cu organele competente din raion, am discutat despre situația actuală din bazinul r. Răut și despre modul lor de implicare în soluționarea problemelor existente. Am rămas plăcut surprinși de implicarea activă a autorităților, iar un lucru demostrativ a fost reconstrucția și amenajarea unui loc de colectare a deșeurilor din oraș destul de inovativ și bine gândit pentru a aduce avantaje locuitorilor.
În cadrul acestei ședințe am reușit să purtăm o discuție constructivă, am pus în discuție problema construcțiilor lacurilor artificiale de pe r. Cubolta și problema gunoiștilor de pe marginea râului, care au ambele impact negativ asupra debitului de apă al râului.
Mai târziu, am mers în orașul Bălți, iar la intrarea Răutului în oraș am efectuat un monitoring biologic pentru a determina calitatea apei din râu.
Apoi am continuat cu o activitate de salubrizare pe o porțiune a râului, realizată în parteneriat cu AO ,,Corona Nord'' în frunte cu o echipă de voluntari din cadrul Consiliul Municipal de Tineret ,,Olimpicii'' din Bălți.
În timpul salubrizării am îndemnat o familie care se odihnea pe marginea râului, să se implice împreună cu noi și împreună să avem grijă de r. Răut. Acum seara, suntem istoviți, dar pregătiți pentru noi provocări!
Articol realizat de Gabriela Badareu, Iuliana Șipitca, Matcovschi Sanda- participante în casdrul expediției.
Acest proiect este implementat de către Centrul Național de Mediu cu suportul financiar acordat de către AO ,,EcoContact'' prin intermediul programului ,,Forumul cu privire la schimbările climatice în regiunea Parteneriatului Estic (CFE II)''. Acest program este derulat cu suportul financiar al Uniunii Europene, Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (CAD) și Crucea Roșie din Austria.