Vizualizări: 3688
Regiunile de Nord și Centru sunt informate despre beneficiile integrării în UE
22 Iulie 2015 — A fost demarată campania de informare și sensibilizare a publicului din regiunile Nord și Centru despre impactul și beneficiile integrării europene a Republicii Moldova. Acțiunea face parte din cadrul proiectului „CAMPANIE DE INFORMARE ŞI SENSIBILIZARE A PUBLICULUI DIN REGIUNILE NORD ŞI CENTRU DESPRE IMPACTUL ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII EUROPENE A REPUBLICII MOLDOVA”, realizat de Centrul Contact Chişinău şi finanţat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin intermediul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova” implementat de FHI 360.
Prima dezbatere publică s-a desfășurat la Hâncești, la care au participat circa 60 de persoane: reprezentanţi ai direcţiei cultură, bibliotecari, pensionari, educatori, profesori, studenţi, muzeografi, experţi şi cetăţeni simpli ai orașului. În cadrul întâlnirii experții facilitatori ai Centrului CONTACT Vasile Cioaric și Igor Bucătaru au vorbit participanților despre parcursul european al RM, Acordul de Asociere a RM cu UE, precum și avantajele integrării în comunitatea europeană.
Următoarele dezbateri publice vor avea loc conform următorului grafic:
• 22 iulie, ora 11.00 la Ocnița (Casa de cultură, sala mică, et.2),
• 24 iulie, ora 10.00 la Telenești (Consiliul raional, sala de ședințe, et.2),
• 26 iulie, ora 12.00 la Ialoveni ( Consiliul raional, sala de ședințe, et.2),
• 28 iulie, ora 10.00 la Edineț (Direcția Agricolă, Relații Funciare și Cadastru, sala de ședințe),
• 30 iulie, ora 10.00 la Râșcani (Consiliul raional, sala de ședințe, et.4),
• 31 iulie, ora 10.00 la Călărași (Biblioteca Publică, sala de lectură).
Din echipa de experți care moderează sesiunile de discuții fac parte facilitatori experimentați: Igor Bucătaru, Vitalie Călugăreanu, Lilia Triboi, Vitalie Cîrhană, Valeriu Mândru, Călin Apostol, Veronica Savin și Vasile Cioaric.
Acest proiect este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin Centrului Național de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale din Moldova CONTACT și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33