Vizualizări: 5105
Comunicat de presă
15 Ianuarie 2015 — Incapacitatea de a forma o majoritate în Parlament confirmă necesitatea organizării unor alegeri anticipate
15 ianuarie, 2015
Pentru 15 ianuarie, la iniţiativa fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, deputatul Eduard Smirnov, împuternicit să conducă şedinţele parlamentare, a anunţat convocarea şedinţei ordinare a Parlamentului Republicii Moldova. Fracţiunea Partidului Socialiştilor s-a prezentat la şedinţa în cauză în întreaga sa componenţă, deşi ceilalţi 76 de deputaţi ai Parlamentului, reprezentanţi ai partidelor pro-europene şi PCRM, au ignorat şedinţa. Astfel, aceasta a fost compromisă din cauza fracţiunilor PLDM, PDM, PL şi PCRM.
Un atare comportament al deputaţilor din partidele pro-europene, inclusiv PCRM, provoacă nemulțumirea majorităţii cetăţenilor Moldovei. Anume astăzi, cînd ţara se află într-o situaţie critică, atunci cînd nu a fost aleasă conducerea Parlamentului şi nu a fost adoptat bugetul pentru anul curent, cînd într-o criză profundă se află sectorul bancar şi cel agrar, aleşii poporului nu doresc să-şi asume responsabilitatea pentru depăşirea situaţiei de criză din ţară. Continuarea aflării într-o situaţie de incertitudine şi anarhie le permite liderilor acestor partide şi persoanelor afiliate acestora să continue “să prindă peşte în apă tulbure” sau, vorbind mai simplu - să fure.
Ţara a intrat în anul 2015 fără un buget aprobat şi fără un proiect al politicii fiscale, fără de care este imposibilă funcţionarea normală a economiei, a sferei de afaceri şi a celei sociale. Devine îngrijorător volumul datoriei bugetului faţă de agenţii economici pentru lucrările efectuate şi producţia livrată. Revine practica anilor 90, cînd devenise un lucru normal reţinerile de salarii în sfera bugetară. Volumul real al deficitului bugetului de stat a atins pentru prima dată, în anul 2014, un nivel de 12% din PIB. Subfinanţarea programelor din sistemul de educaţie, în anul 2014 a constituit 1,4 mlrd. lei, în sistemul sănătăţii şi asigurării sociale – 410 şi, respectiv 300 mln. lei, în agricultură - 350 mln. lei. Volumul total al subfinanţării celor 4 sectoare se cifrează la aproximativ 2,5 mlrd. lei. Datoria externă a Moldovei în ultimii cinci ani de guvernare “pro-europeană” a crescut cu 70 la sută. În perspectivă, ţara devine tot mai împovărată de datorii şi riscă să-şi piardă definitiv suveranitatea. Probabil, anume spre aceasta tind partidele pro-europene, scopul cărora este transformarea definitivă a Moldovei într-o colonie a Occidentului.
Deprecierea artificială a monedei naţionale cu peste 24%, are loc cu binecuvîntarea Băncii Naţionale, a provocat o creştere a preţurilor la mărfurile de primă necesitate. Situaţia din sfera bancară riscă să degenereze într-o pierdere masivă a depunerilor bancare pentru sute de mii de cetăţeni ai Moldovei, ceea ce ameninţă cu o explozie socială de proporţii.
Rămîne critică situaţia din sfera socială. Are loc acumularea reţinerilor la suplimentele la pensii şi compensaţii pentru achitarea facturilor comunale în sezonul de încălzire. S-a redus substanţial numărul beneficiarilor de asistenţă socială, au fost înăsprite la maximum procedurile birocratice pentru perfectarea acesteia.
Noi, socialiştii, avem mandat de încredere din partea a 330 mii de alegători, pe care nu-i vom dezamăgi şi ale căror interese le vom apăra. Totuşi, la momentul actual, interesele tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de opţiunea lor în timpul alegerilor, au fost date de partidele-foste componente ale „AIE” şi comunişti, care li s-au alăturat, la o parte de dragul negocierilor privind partajarea funcţiilor, stabilirea controlului asupra instituţiilor publice şi fluxurile financiare.
Reieşind din cele expuse, Partidul Socialiştilor declară următoarele:
1. Lansăm o luptă acerbă împotriva iresponsabilităţii şi incompetenţei partidelor pro-europene de dreapta prin intensificarea acţiunilor de protest şi a lucrului activ cu cetăţenii la nivelul întregii ţări.
2. Şedinţa de astăzi a demonstrat o dată în plus faţa adevărată a eurounioniştilor şi a noilor lor amici – PCRM. Dacă membrii deputaţi-reprezentanţi ai acestor partide nu pot sau nu doresc să-şi îndeplinească obligaţiunile ce le revin, în cel mai scurt timp urmează a fi anunţate alegerile anticipate, fapt despre care, în ajunul şedinţei, fracţiunea Partidul Socialiştilor l-a informat pe Preşedintele RM, care este abilitat cu dreptul de a le declara.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33