Nume
Parola
Vizualizări: 2971
Centrul CONTACT se alătură Campaniei „Moldova, Europa”
9 Iulie 2014 — Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Moldova CONTACT s-a alăturat Campaniei de informare "Moldova, Europa", sustinută de Fundaţiile pentru o Societate Deschisă.
În scopul informării cetăţenilor despre cursul european al Republicii Moldova şi impactul acestuia asupra dezvoltării socio-economice a ţării, autobuze cu voluntari vor traversa localităţi din 8 raioane ale Republicii Moldova. În special vor fi vizitate circa 70 de localităţi din raioanele din partea de sud ale Republicii Moldova (Basarabeasca, Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia) şi din zona de nord (Râşcani, Bălţi, Drochia).
Locuitorilor le vor fi difuzate diferite tipuri de materiale informative: broșuri, postere, ghiduri şi alte tipărituri informaţional-educative.
Conform unor estimări preliminare, în cadrul campaniei „Eurobus” circa 80000 de cetăţeni vor beneficia de informaţii şi consultanţă privind Acordul de Asociere UE-RM şi a Zonei de Liber Schimb şi a regimului liberalizat de vize cu UE.
Campania de informare "Moldova, Europa" este susținută de Fundațiile
pentru o Societate Deschisă şi se va desfăşura până la sfârşitul lunii septembrie. Campania este un răspuns la informarea deficitară a publicului despre procesul de integrare europeană, inclusiv despre Acordul de Asociere si Zona de liber schimb intre Republica Moldova si Uniunea Europeana. Campania „Moldova, Europa” este una apolitică, nu susține partide sau persoane politice.

Persoana de Contact,
Vasile Cioaric, coordonator de programe.
Tel. 022 23 39 47.