Nume
Parola
Vizualizări: 2907
Parteneriat durabil între Centrul Comunitar multifuncţional din satul Chircăiesti, Căuşeni şi Gimnaziul Internat din Bender
24 Martie 2014 — Proiectul „Colaborare şi schimb de bune practici în asistenţa multifuncţională a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor aflaţi în dificultate” a reuşit să stabilească un bun parteneriat între Centrul Comunitar multifuncţional din satul Chircăiesti, raionul Căuşeni şi Gimnaziul Internat din Bender. Proiectul a avut ca scop transferul experienţei în asistenţa persoanelor aflate în dificultate, realizarea în comun a activităţilor culturale şi stabilirea relaţiilor de prietenie între copiii de pe cele două maluri ale Nistrului.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Timp de un an, în cadrul proiectului au fost realizate mai multe activităţi. La 13 decembrie 2013 a fost organizat un schimb de experienţă la Gimnaziul internat din Bender cu participarea beneficiarilor Centrului Comunitar şi echipei multidisciplinare. În cadrul vizitei a fost realizata acţiunea: „Dar din dar se face rai”, prin care beneficiarii de la centrul comunitar au dăruit jucării de pluş copiilor de la internat.
Au fost vizitate sălile de clasa din cadrul Gimnaziului internat şi căminul unde copiii orfani îşi petrec restul timpului. Echipa din cadrul Gimnaziului a făcut schimb de experienţă în vederea aplicării cu succes a metodelor şi tehnicilor de asistenţă a tinerilor în dificultate.
Copiii au făcut schimb de adrese şi au stabilit metodele de corespondenţă : skype, e-mail, poştă.
O altă activitate cu impact din cadrul proiectului a fost vizita partenerilor de la Gimnaziul internat Bender, de la Chircăieşti, pe data de 14 martie 2014. Întâlnirea participanţilor din proiect a avut loc la sediul Primăriei Chircăieşti – partener în realizarea proiectului. Aici s-a desfăşurat activitatea culturală „Hai să dăm mână cu mână”, care a avut ca scop promovarea spiritului naţional.
Beneficiarii Centrului Comunitar din Chircăieşti au pregătit un şir de surprize pentru partenerii din Bender. Le-au dăruit mărţişoare şi suvenire din lut hand-made, cu stema satului Chircăieşti. Primarul Galina Ceban a dăruit Gimnaziului Internat 50 de tricouri pentru sport.
Ţinem să menţionăm că, acest proiect este implementat de Centrul CONTACT, în parteneriat cu Institutul Independent de Drept si Societate Civilă din Tiraspol, cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Scopul Programului UE-PNUD este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.

Persoana de contact: Liliana Porumb, coordonator de programe al Centrului Contact. Tel: 22/233947.