Vizualizări: 1681
De la întuneric beznă la un sat iluminat – o realizare a satului Taraclia, atinsă cu sprijinul USAID
Taraclia, r. Căușeni, 15 Decembrie 2023 — O singură stradă iluminată în sat și nemulțumirea locuitorior – așa a început istoria dezvoltării locale a satului Taraclia când, în urma unui sondaj public realizat în 2020, autoritatea publică locală a decis să găsească soluții pentru extinderea rețelei de iluminat stradal în localitate. Ca rezultat al eforturilor depuse, în septembrie 2021 a fost finalizat primul proiect care a adus iluminat stradal pe aproximativ 35% din străzile satului Taraclia, marcând un moment semnificativ în dezvoltarea comunității.
Acest proiect cu o valoare totală de 57 560 de dolari SUA a fost realizat cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul parteneriatului stabilit cu programul Comunitatea Mea încă din 2019. Proiectul nu numai că a adus beneficii evidente pentru localitate prin extinderea semnificativă a sistemului de iluminat stradal, dar a și stimulat mobilizarea cetățenilor, care de atunci rămân activ implicați în procesul de dezvoltare a satului. În plus, implementarea proiectului a contribuit la consolidarea capacităților administrației publice locale în atragerea investițiilor. Ca rezultat, primăria a reușit să obțină finanțare suplimentară care i-a permis să extindă sistemul de iluminat stradal pe aproape întreg satul. Astfel, Taraclia, deși o comunitate mică, poate servi drept exemplu de implementare eficientă a proiectelor în domeniul iluminatului public, cu 95% dintre locuitori beneficiind acum de iluminat stradal modern.
Pe 14 decembrie, la patru ani de colaborare marcate cu autoritatea publică locală, Agenția USAID a vizitat localitatea Taraclia pentru a evalua la fața locului impactul acestei colaborări asupra activității primăriei și a vieții oamenilor. Deși reprezintă doar o parte din asistența acordată localității, proiectul de iluminat stradal a devenit subiectul central de discuție în cadrul vizitei deoarece nu doar a soluționat o problemă majoră din localitate, asigurând iluminat stradal eficient pe 12,3 km din străzile locale, ci și a contribuit semnificativ la bunăstarea și siguranța a aproape 4000 de locuitori, precum și la dezvoltarea generală a comunității. Drept rezultat, în ultimii ani, locuitorii din satele învecinate au început să privească cu interes spre satul Taraclia, iar unii chiar aleg să se stabilească cu traiul în localitate. În acest context, Șeful Misiunii USAID, dl Jeff Bryan, a constatat cu bucurie că parteneriatul a generat rezultate ce depășesc beneficiile directe ale unui proiect de infrastructură.
Jeff BRYAN, Șeful Misiunii USAID în Moldova: „Agenția USAID are angajamentul de a sprijini autoritățile publice locale în efortul lor de a răspunde la nevoile cetățenilor cu transparență și responsabilitate. Acest efort demonstrează că democrația aduce rezultate și oferă mai multe oportunități pentru comunități. Proiectul de iluminat stradal este un exemplu al acestor eforturi în acțiune″.
Daniel ȘERBAN, Directorul programului Comunitatea Mea: „Cel mai important este spiritul comunității. Împreună cu dvs., reușim să demonstrăm tuturor că se poate trăi în Moldova, că nu doar în preajma sărbătorilor oamenii trebuie să vină acasă din străinătate″. (red.)
Uliana BOCANCEA, locuitoarea s. Taraclia, r. Căușeni: „Ce-și dorește un om de la sat? Lumină, drum bun, apă, căldură. Dar unde este lumină, celelalte se realizează mai ușor. Pe întuneric e mai greu. [...] Grupul [de cetățeni activi] a lucrat foarte mult și foarte bine ca să ajungem acolo unde suntem acum [...], dar mai avem de lucru, nu ne oprim aici. Grupul nostru, care continuă să mai activeze, rămâne cu câteva puncte [în plan] pe care ne axăm ca să dezvoltăm comunitatea noastră″. (red.)
Date proiect de iluminat public:
Valoarea proiectului - $ 57 560: investiția USAID - $ 39 120, contribuția APL - $ 18 440
________________________________________
Date organizator vizită:
Comunitatea Mea este programul emblematic al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în domeniul guvernării locale, implementat în Republica Moldova de organizația internațională IREX. Programul are menirea de a acorda suport autorităților publice locale în a deveni mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni. În prezent, Programul Comunitatea Mea colaborează cu 123 de primării și localități din întreaga țară, care beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru îmbunătățirea serviciilor publice locale, implicarea cetățenilor în guvernarea locală și implementarea instrumentelor de creștere a veniturilor locale.

Autor: Programul Comunitatea Mea
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33